„Jos mâinile de pe media”. Sute de mii de cehi au protestat la Praga, de teama controlului politic asupra radiodifuziunii publice

0
3
„jos-mainile-de-pe-media”.-sute-de-mii-de-cehi-au-protestat-la-praga,-de-teama-controlului-politic-asupra-radiodifuziunii-publice
„Jos mâinile de pe media”. Sute de mii de cehi au protestat la Praga, de teama controlului politic asupra radiodifuziunii publice

Sute de mii de persoane au participat duminică la un protest de amploare organizat la Praga împotriva reformei mass-media promovate de guvernul condus de premierul Andrej Babis. Manifestanții se opun eliminării taxelor de difuzare pentru radioul și televiziunea publică și avertizează că trecerea finanțării direct la bugetul de stat ar putea permite autorităților să exercite control politic asupra instituțiilor media. Organizatorii au estimat participarea la 200.000-250.000 de persoane, relatează agenția dpa, citată de Agerpres.

Protestul a fost organizat de mișcarea „Un Milion de Momente pentru Democrație”, iar participanții s-au adunat pe Câmpia Letna, o vastă zonă deschisă din capitala cehă. Organizatorii au estimat numărul manifestanților la 200.000-250.000 de persoane.

Oamenii au afișat pancarte cu mesaje precum „Jos mâinile de pe media” și „Libertatea nu este un lucru garantat”. Un alt mesaj făcea referire la premierul Andrej Babis: „Babis vrea televiziune de stat? Atunci să meargă spre est”.

Pe măsură ce numărul participanților a crescut, transportul public a fost puternic aglomerat, peroanele și garniturile de metrou fiind aproape blocate. Numeroși manifestanți au venit la Praga din alte orașe, cu autobuzele și trenurile, încă de la primele ore ale dimineții.

„Viitorul țării noastre depinde de oameni ca voi”, le-a transmis mulțimii Mikulas Minar, principalul organizator al manifestației.

Cum vrea guvernul să schimbe finanțarea radioului și televiziunii publice

Guvernul instalat în decembrie intenționează să elimine actualul sistem de finanțare a posturilor publice de radio și televiziune prin taxe de difuzare și să înlocuiască aceste venituri cu finanțare directă de la bugetul de stat.

Un proiect de lege în acest sens a trecut deja de prima lectură în Camera Deputaților. Planul autorităților include și reduceri ale finanțării cu peste 15%.

Criticii reformei susțin că schimbarea mecanismului de finanțare ar putea face radiodifuziunea publică mai vulnerabilă la influența politică. Aceștia se tem că guvernul ar putea interveni atât în stabilirea programelor, cât și în deciziile privind angajările și personalul instituțiilor media.

Ministrul ceh de Externe, Petr Macinka, i-a criticat pe organizatorii manifestației de la Praga, acuzându-i că au transformat protestele într-un model de afaceri.

Disputa privind reforma mass-media are loc pe fondul temerilor exprimate de o parte a societății cehe cu privire la independența instituțiilor publice de radio și televiziune și la posibilitatea ca acestea să devină mai dependente de deciziile politice ale guvernului.

Citește și: Ce cred românii despre crearea unei armate europene. Un sondaj arată cum se schimbă atitudinea față de apărarea UE

Editor : C.A.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.