
Guvernele şi politicienii din întreaga lume au reacţionat la victoria democraţilor în alegerile intermediare din SUA, un rezultat care ar putea avea implicaţii majore asupra comerţului mondial, securităţii şi preţurilor la energie. Din Rusia, însă, deocamdată nu a venit niciun comentariu din partea Kremlinului, ci doar din partea lui Serghei Riabkov, adjunct al şefului diplomaţiei, care a rămas foarte prudent în declaraţii, transmite agenția Reuters, preluată de News.ro.
Serghei Riabkov, viceministru al Afacerilor Externe al Rusiei, citat de agenția de stat RIA
„Să aşteptăm rezultatele finale. Abordarea conducerii Partidului Democrat faţă de relaţiile cu Rusia este extrem de negativă. Nu este nimic nou în acest sens”.
„Linia noastră de principiu şi consecventă privind Ucraina – precum şi politica noastră externă în general – nu se bazează pe considerente pe termen scurt şi, fireşte, nu depinde de fluctuaţiile barometrului politic din alte ţări. Ne vom continua activitatea în conformitate cu directivele preşedintelui Federaţiei Ruse”. Alte reacții de la Moscova, aici.
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez, pe X:
„Ieri, poporul american a votat împotriva politicilor care nu fac decât să sărăcească oamenii. Împotriva urii. Împotriva sexismului. Împotriva negării schimbărilor climatice şi împotriva privilegiilor elitelor. S-a întâmplat în Brazilia. Tocmai s-a întâmplat în SUA. Şi se va întâmpla în curând şi în Spania”.
Premierul norvegian Jonas Gahr Stoere, pentru Reuters:
„Acesta este un semnal politic puternic privind o schimbare de curs în rândul alegătorilor americani. În politica americană se fac auzite acum voci care sunt mai apropiate de noi decât poziţia susţinută de preşedinte şi de administraţie, de exemplu în ceea ce priveşte clima şi mediul, precum şi în politica externă şi politica de ajutor pentru dezvoltare”.
Premierul ceh Andrej Babis:
„Cred că rezultatul a fost cel aşteptat, deşi, desigur, victoria democraţilor este una zdrobitoare. Chiar şi bastionul republican din Texas a căzut, iar în unele locuri democraţii au câştigat poziţii după zeci de ani. În opinia mea, asta înseamnă că, până la sfârşitul mandatului preşedintelui Trump, totul se va reduce la procedura de destituire şi la dreptul de veto, precum şi la o anumită formă de paralizie. Pe de altă parte, preşedintele Trump va continua, aproape cu siguranţă, să facă exact ce doreşte. Să sperăm că se va întoarce în sfârşit la promisiunea sa de a pune capăt războiului din Ucraina şi de a rezolva conflictul din Strâmtoarea Ormuz”.
Bernd Lange, europarlamentar și președintele Comisiei pentru Comerț Internațional a PE:
„O lovitură zdrobitoare pentru Trump şi politicile sale. O victorie majoră pentru democraţia americană. Alegătorii s-au pronunţat: lui Trump nu-i pasă decât de el însuşi. Acum plăteşte preţul pentru asta. Niciun strigăt de ”fake news” nu poate schimba aceste fapte.
Dar ce se va întâmpla în continuare? Vor continua republicanii să-l susţină pe Trump? Să nu fim naivi. În ultimii ani, el a guvernat în mare parte ocolind Congresul.
Un Trump slăbit ar putea deveni mai agresiv şi mai imprevizibil. Un preşedinte fără putere ar putea deveni rapid un preşedinte furios.
Pentru UE, aceasta este o oportunitate şi un avertisment. O influenţă democratică mai mare ar putea aduce o mai mare previzibilitate şi un dialog mai bun. Dar protecţionismul SUA nu va dispărea. UE nu poate trăi la mila lui Trump! Parteneriatul transatlantic este important, dar UE trebuie să poată acţiona independent şi să-şi apere interesele”.
Christel Schaldemose, vicepreședintă a PE, pe X:
„Nu pentru că totul se schimbă acum în bine, ci pentru că acest lucru ar putea sprijini Ucraina, tranziţia verde şi relaţiile cu restul lumii, dar UE trebuie să-şi continue drumul spre a deveni mai puternică şi a se susţine pe propriile picioare. Acest lucru nu este supus dezbaterii”.
Theo Francken, ministrul belgian al Apărării, pe X:
„Guvernarea în Statele Unite va fi aproape imposibilă în următorii ani, având în vedere nivelul de divizare internă şi polarizare. În calitate de politician european, mă voi concentra, desigur, în principal pe politicile comerciale, sprijinul acordat Ucrainei şi NATO”.
Ministrul francez al Finanțelor, Roland Lescure, la BFM TV:
„Fie decide să se ridice deasupra conflictului – recunoscând că sunt necesare schimbări, în special în ceea ce priveşte preţurile la benzină, care afectează direct populaţia – şi, aş adăuga, îşi reduce implicarea pe plan internaţional; fie nu o face”.
„Sincer, acesta este un aspect pe care va trebui să-l urmărim cu atenţie în zilele următoare”.
Jordan Bardella, președintele partidului de extremă dreapta RN dn Franța:
„Nu sunt american şi nu sunt alegător în Statele Unite. Prin urmare, trebuie să respectăm verdictul urnei de vot – inclusiv rezultatele acestor alegeri de la jumătatea mandatului, care, de altfel, sunt aproape întotdeauna nefavorabile preşedintelui în exerciţiu. Ceea ce este cert este că al doilea mandat al lui Donald Trump diferă destul de semnificativ, în ceea ce priveşte filosofia şi politica externă, de primul său mandat, în timpul căruia ambiţia sa politică a fost retragerea Statelor Unite din marile conflicte globale. Se întâmplă ca intervenţia americană în ceea ce priveşte Iranul să aibă consecinţe foarte grave, nu numai pentru economia SUA, în opinia mea, ci şi pentru economia europeană, în special în ceea ce priveşte puterea de cumpărare a propriilor noştri cetăţeni, având în vedere creşterea preţurilor la petrol. Aşadar, da, există cu siguranţă o legătură”.
Colidera AfD Alice Weidel, pentru T-Online:
„Trump le-a promis alegătorilor săi că nu va urmări o politică externă intervenţionistă… Această promisiune încălcată a revenit acum să-i bântuie pe republicani”.
Ines Schwerdtner, colideră a Die Linke:
„Aceasta este o înfrângere zdrobitoare pentru dreapta globală”.
Pavlos Marinakis, purtător de cuvânt al Guvernului Greciei, la televiziunea SKAI:
„Relaţiile greco-americane vor rămâne solide. Statele Unite sunt aliatul nostru strategic, iar acest lucru va continua în ceea ce priveşte proiectele majore şi toate acordurile importante. Nimic nu va fi afectat de acest rezultat. Este evident că respectăm orice rezultat; concluziile sunt clare. Dincolo de asta, ceea ce vă pot spune este că se pare că în comisiile-cheie vor fi persoane cu care guvernul grec are relaţii foarte bune, iar acest lucru este important pentru ţară”.
Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalbaf, pe X:
„Americanii au spus NU RĂZBOIULUI, iar noi susţinem acest mesaj. Dacă guvernul SUA trădează voinţa publică pentru a servi finanţatorii internaţionali şi şantajiştii, va afla că NU-ul nostru vine însoţit de un coşmar”.
Președintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa:
Rezultatele vor „marca începutul unei noi ere în relaţiile internaţionale”, a declarat Ramaphosa jurnaliştilor. „Am văzut că democraţii au preluat controlul asupra Senatului şi Camerei Reprezentanţilor, iar poporul american şi-a spus cuvântul”.
Declarația MAE din Taiwan:
„Ministerul Afacerilor Externe continuă să monitorizeze îndeaproape evoluţiile din cadrul alegerilor intermediare din SUA. Politica ţării noastre faţă de Statele Unite a fost întotdeauna ghidată de principiile imparţialităţii politice, ale consolidării unei bunăvoinţe pe o bază largă şi ale implicării active şi s-a bucurat de mult timp de sprijinul constant al partidelor din Congresul SUA şi al puterii executive. Plecând de la această bază, Ministerul Afacerilor Externe va continua să aprofundeze cooperarea cuprinzătoare cu Statele Unite în diverse domenii – inclusiv securitate, comerţ, tehnologie şi educaţie – pentru a se asigura că Congresul SUA şi administraţiile locale continuă să acorde prioritate şi să sprijine relaţiile dintre SUA şi Taiwan, precum şi chestiunile de interes reciproc”.
Secretarul-șef al Cabinetului Japonez, Minoru Kihara, la o conferință de presă:
„Indiferent de rezultatul acestor alegeri, alianţa Japonia-SUA reprezintă piatra de temelie a politicii externe şi de securitate a Japoniei. Pe măsură ce situaţia internaţională devine turbulentă şi din ce în ce mai incertă, o alianţă puternică între Japonia şi SUA este esenţială pentru maximizarea intereselor naţionale ale Japoniei şi pentru pacea şi stabilitatea comunităţii internaţionale”.
Elon Musk, pe X:
„Se pare că laserele mele spaţiale menite să interfereze cu alegerile nu au funcţionat de data aceasta”.
Editor : B.E.

