Pensionarii împrumută sume de aproape trei ori mai mari decât în ultimii cinci ani. Pe ce cheltuie banii

0
2
pensionarii-imprumuta-sume-de-aproape-trei-ori-mai-mari-decat-in-ultimii-cinci-ani.-pe-ce-cheltuie-banii
Pensionarii împrumută sume de aproape trei ori mai mari decât în ultimii cinci ani. Pe ce cheltuie banii

Pensionarii împrumută sume de aproape trei ori mai mari de la Casa Județeană de Ajutor Reciproc (CARP) Arad decât media ultimilor cinci ani, pe fondul facturilor în creștere la energie și al costurilor tot mai mari ale tratamentelor.

Valoarea medie a unui împrumut a ajuns în prezent la 7.000 de lei, față de 2.500 de lei în ultimii cinci ani. Banii trebuie restituiți în 12 rate lunare.

„Acesta este un semnal că puterea de cumpărare a scăzut dramatic. Pensionarii sunt afectați mai ales de creșterea prețurilor la energie electrică și gaze, dar și de costurile tot mai mari ale tratamentelor medicale”, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Lidia Dan, președinta CARP Arad.

O treime dintre solicitanți au nevoie de un nou împrumut pentru a-l acoperi pe cel anterior, deoarece nu mai au bani pentru plata ratei lunare. Refinanțarea este cerută, în medie, după șase luni de la primirea banilor.

Peste 2.000 de pensionari au apelat la împrumuturile acordate de CARP Arad în primele zece luni ale anului. Asociația are aproximativ 6.500 de membri cotizanți în județ, iar o treime dintre aceștia apelează la împrumuturi.

Reprezentanții CARP Arad se așteaptă la un val de solicitări în timpul iernii, când facturile la întreținere vor crește odată cu necesitatea încălzirii locuințelor.

„Ne așteptăm la o iarnă cu facturi foarte mari și, inevitabil, la cereri și mai multe de împrumuturi”, a avertizat Lidia Dan.

Editor : A.D.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.