Cotroceniul apără contractele de lobby din SUA. „Este un instrument eficient” în relația cu administrația Trump

0
3
cotroceniul-apara-contractele-de-lobby-din-sua.-„este-un-instrument-eficient”-in-relatia-cu-administratia-trump
Cotroceniul apără contractele de lobby din SUA. „Este un instrument eficient” în relația cu administrația Trump

Administrația Prezidențială consideră că lobby-ul este un instrument eficient pentru consolidarea relației cu Statele Unite, în special în contextul administrației Donald Trump. Vlad Ionescu, consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, spune că România trebuie să folosească toate canalele prin care poate ajunge la decidenții americani și susține că activitățile de lobby sunt transparente și reglementate în Statele Unite. Întrebat însă dacă aceste contracte au produs rezultate concrete și care sunt sumele cheltuite, oficialul nu a oferit detalii.

„Un instrument eficient”, în relația cu administrația Trump

Subiectul contractelor de lobby și al colaborării cu zona conservatoare din Statele Unite a provocat controverse în România. În interviul pentru Digi24.ro, Vlad Ionescu a fost întrebat dacă demersurile pentru o prezență în media conservatoare americană au ajutat România și dacă există efecte concrete în urma acestor contracte.

Consilierul de stat spune că, până acum, România a abordat relația cu Statele Unite în principal prin canalele diplomatice și militare, dar că trebuie să folosească și alte instrumente de comuicare și influență.

„Ce ne-a lipsit? Și poate că aici era și un blocaj mental pe care l-am avut, această interacțiune și cu instrumentul așa-numitului lobby. Acum, în democrația americană, lobby-ul este o activitate instituționalizată și foarte bine reglementată și foarte transparentă”, a declarat Vlad Ionescu.

Oficialul susține că activitățile de lobby sunt raportate și înscrise într-un registru public și că România nu ar trebui să evite folosirea acestui instrument.
„Este un alt instrument pe care, iată, trebuie să îl folosim în panoplia completă de instrumente pe care le avem și care, având în vedere natura administrației Trump, este un instrument eficient. Lobby-ul nu este elementul central, dar este o valoare adăugată pe care toate statele o exploatează”, a explicat consilierul de stat.

Cum se traduc contractele de lobby în efecte concrete

Întrebat dacă există rezultate concrete în urma acestor contacte de lobby și care sunt sumele cheltuite pentru contracte, Vlad Ionescu nu a prezentat cifre și nici exemple punctuale de rezultate obținute în urma acestor demersuri.
„Important pentru noi este următorul lucru: securitatea, prosperitatea României, ambele ținând și de un parteneriat foarte strâns cu Statele Unite ale Americii. Suntem obligați să comunicăm cu partea americană”, a răspuns acesta.

Consilierul prezidențial a invocat și faptul că, la începutul administrației Trump, exista o cunoaștere limitată în Statele Unite despre România, realitățile de aici și relevanța sa strategică. În acest context, spune el, Bucureștiul trebuie să folosească toate canalele pentru a ajunge la decidenții americani și pentru a transmite mesajele privind contribuția României la securitatea regională.

Când a fost întrebat din nou dacă pot fi indicate rezultate concrete ale activităților de lobby, Vlad Ionescu a evitat să detalieze acest aspect și a vorbit despre dialogul politico-diplomatic cu administrația americană.
„Acum nu aș vrea să mă concentrez pe această activitate. Eu pot să vă spun că există un dialog politico-diplomatic cu administrația americană la toate nivelurile”, a declarat acesta.

Administrația Prezidențială a anunțat în luna mai încheierea unui contract de consultanță strategică și asistență în relațiile cu Guvernul și Congresul SUA, cu firma americană Eversheds Sutherland. Contractul are o durată inițială de șase luni și un plafon maxim de remunerare de 565.000 de dolari pe lună, în funcție de serviciile și livrabilele furnizate.

Potrivit instituției, obiectivul este consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite și promovarea intereselor României în domenii precum apărarea, securitatea, energia și atragerea de investiții.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.