Barack Obama, după victoria preconizată a democraților în alegeri: Poporul american a transmis un mesaj clar

0
3
barack-obama,-dupa-victoria-preconizata-a-democratilor-in-alegeri:-poporul-american-a-transmis-un-mesaj-clar
Barack Obama, după victoria preconizată a democraților în alegeri: Poporul american a transmis un mesaj clar

Fostul preşedinte american Barack Obama, care s-a implicat în campania pentru alegerile de marţi, a comentat rezultatele ce prefigurează o victorie categorică a democraţilor în ambele camere ale Congresului spunând că „poporul american a transmis un mesaj clar: îşi doreşte o politică care să unească, nu să dezbine”.

„Deşi această administraţie mai are încă doi ani la dispoziţie, trebuie să ne punem acum pe treabă, să aducem schimbări acolo unde avem puterea să o facem, să prevenim alte daune şi să pregătim viitorul”, a scris Barack Obama pe X, considerând că poporul îşi doreşte „lideri care să ofere soluţii concrete la provocările cu care se confruntă”.

„Aceste rezultate au fost posibile doar datorită faptului că candidaţi remarcabili şi-au depus candidatura în fiecare regiune a ţării, inclusiv în zone considerate cândva fără şanse. Aceştia proveneau din medii diferite şi reprezentau o gamă largă de perspective politice, dar erau uniţi de valori comune, de credinţa în serviciul public şi de angajamentul de a pune pe primul plan cetăţenii din circumscripţiile şi statele lor” – a arătat fostul preşedinte american, care rămâne o figură populară printre democraţi şi care a fost atacat în repetate rânduri de succesorul său, Donald Trump.

„De asemenea, le suntem recunoscători miilor de funcţionari electorali şi voluntari din ambele partide care au contribuit la desfăşurarea fără probleme a alegerilor şi au îndeplinit una dintre cele mai esenţiale funcţii ale democraţiei noastre”, şi-a încheiat Obama mesajul postat pe X.

Republicanii președintelui american Donald Trump au pierdut controlul atât asupra Camerei Reprezentanților, cât și asupra Senatului, potrivit proiecțiilor posturilor de televiziune americane. Americanii au votat marți în alegerile de la jumătatea mandatului, un scrutin crucial pentru ultimii doi ani ai președinției lui Donald Trump. Au fost în joc toate cele 435 de mandate din Camera Reprezentanților și aproximativ o treime din locurile Senatului. Votul s-a desfășurat sub o monitorizare electorală fără precedent, Departamentul Justiției anunțând trimiterea a aproximativ 1.000 de observatori în toate cele 50 de state americane.

Editor : B.E.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.