Noile trucuri murdare ale Kremlinului: Care este planul C al lui Putin pentru a întoarce soarta războiului din Ucraina

0
2
noile-trucuri-murdare-ale-kremlinului:-care-este-planul-c-al-lui-putin-pentru-a-intoarce-soarta-razboiului-din-ucraina
Noile trucuri murdare ale Kremlinului: Care este planul C al lui Putin pentru a întoarce soarta războiului din Ucraina

Timp de mai multe luni, europenii s-au confruntat cu o serie de acțiuni ostile, unele dintre ele fiind clar asociate cu Rusia, menite să submineze eforturile de susținere a Ucrainei. Acesta este al treilea plan pe care liderul rus Vladimir Putin l-a pus în aplicare, după ce primele sale două strategii au eșuat: înfrângerea Ucrainei în luptă directă și convingerea președintelui american Donald Trump de a forța Kievul să accepte condițiile de pace ale Moscovei. Putin mizează și pe faptul că aliații lui din Germania și Franța ar putea să îi fie din ce în ce mai utili, acum când popularitatea unor importante partide eurosceptice a crescut semnificativ, potrivit Foreign Policy.

Europenii sunt neliniștiți. O dronă cu explozibili a atacat un avion cargo ucrainean în orașul german Leipzig, însă nu a explodat. Într-un alt incident, autoritățile germane au dezvăluit că au dejucat o tentativă de asasinare asupra directorului general al uneia dintre cele mai importante companii producătoare de drone din țară.

În afara Romei, o explozie uriașă a distrus o fabrică de muniție care aproviziona trupele din Ucraina. Cu câteva zile înainte, o altă explozie s-a produs într-o fabrică din Bulgaria al cărei proprietar ar fi devenit ținta serviciilor de securitate din Rusia.

În România, un avion de vânătoare al Spaniei, aflat într-o misiune de poliție aeriană NATO, a doborât o dronă, după ce aceasta a pătruns în spațiul aerian românesc dinspre Republica Moldova. Un purtător de cuvânt al NATO a spus că drona a fost, probabil, de origine rusească.

Toate aceste incidente au avut loc în doar prima jumătate a lunii august. Totuși, nu este ceva surprinzător. În ultimele luni, Rusia a tăiat cabluri subacvatice, a bruiat semnale GPS și a recrutat online mai mulți cetățeni străini pentru a desfășura acte de sabotaj în Europa.

Ucraina nu a dat niciun semn că ar ceda în fața atacurilor repetate ale Rusiei pe câmpul de luptă. Foto: Profimedia Images

Europa este vulnerabilă, divizată și predispusă la pasivitate

Pentru Putin, operațiunile de acest gen lansate contra Europei reprezintă o opțiune evidentă, având în vedere că are la dispoziție un număr limitat de variante pentru intensificarea conflictului.

În timp ce Ucraina nu a dat niciun semn că ar ceda în fața atacurilor repetate ale Rusiei pe câmpul de luptă, Europa este vulnerabilă, divizată și predispusă la pasivitate, în condiții extrem de avantajoase pentru Kremlin.

Singura întrebare rămasă, în acest moment, este cât de creativ va fi Putin. Spre deosebire de omologii săi europeni, liderul de la Kremlin are experiență profesională în arta trucurilor murdare.

KGB-ul din vremea Uniunii Sovietice, pentru care Putin a lucrat timp de 16 ani, punea în special accent pe operațiunile secrete, inclusiv misiuni de sabotaj, subversiune și asasinate.

Rusia poate găsi destui candidați pentru a lansa atacuri asupra unor ținte din Europa, putând să le pună la dispoziție documente și identități false celor recrutați pentru a comite aceste acte.

Potențialii atacatori nu trebuie neapărat să treacă granița Uniunii Europene. Un atac sângeros asupra turiștilor europeni dintr-o stațiune turistică vulnerabilă ar putea avea același efect.

Rușii nu ar avea nevoie să dezvăluie rolul pe care îl joacă în astfel de operațiuni, la fel cum nu o făcea nici în timpul Războiului Rece. În schimb, Moscova ar putea amplifica efectul cu aparatul său extins de dezinformare, alimentând temerile legate de migranți și scoțând în evidență incompetența actualelor guverne europene.

NORWAY SVALBARD MIDNIGHT VIEW
Una dintre opțiunile la care poate apela Putin ar fi o incursiune militară a Rusiei într-un teritoriu NATO greu de apărat, precum arhipelagul Svalbard al Norvegiei. Foto: Profimedia Images

O operațiune de destabilizare a alianței occidentale

În plus, un astfel de atac ar putea crește popularitatea unor partide anti-sistem precum Alternativa pentru Germania (AfD) sau Adunarea Națională (RN) a lui Marine le Pen din Franța.

Atacul recent asupra paradei Pride de la Berlin, în care o persoană a murit și alte 29 au fost rănite, pare să fi ajutat deja partidul AfD să crească în sondaje, cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile cruciale din luna septembrie.

AfD și RN au primit sprijin din partea Rusiei și nu privesc cu ochi buni ajutorul oferit Ucrainei. Putin nu se va feri să producă cât mai mult haos pentru a ajuta aceste partide să câștige mai multe voturi.

Până acum, tentativele de sabotaj ale Rusiei au fost limitate de faptul că Moscova a contat, în special, pe amatori recrutați în mediul online. Infrastructura Europei, însă, are multe vulnerabilități pe care Rusia le poate exploata.

Serviciile de informații din SUA sunt îngrijorate că Rusia s-ar putea pregăti să lanseze o operațiune pentru destabilizarea alianței occidentale. Una dintre opțiuni ar fi o incursiune militară a Rusiei într-un teritoriu NATO greu de apărat, precum arhipelagul Svalbard al Norvegiei.

În ciuda riscurilor asociate cu un atac contra alianței NATO, statele membre au dat puține semne că ar fi dispuse să apeleze la articolul 5 al tratatului pentru a sări în apărarea țării atacate în mod colectiv.

Atenția lui Trump este distrasă de războiul dezastruos contra Iranului, iar europenii încă nu au încheiat disputele legate de cum ar fi mai bine să ajute Ucraina.

Pe măsură ce șansele Rusiei de a obține o victorie pe câmpul de luptă din Ucraina scad, Putin s-ar putea decide că ar avea mai puțin de pierdut dacă va intensifica eforturile Moscovei pentru realizarea planului C în Europa.

Editor : Raul Nețoiu

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.