
Asigurarea obligatorie a locuinței (PAD) oferă proprietarilor protecție financiară pentru pagubele provocate de cutremure, alunecări de teren și inundații produse ca fenomene naturale. În 2026, costul poliței și suma asigurată diferă în funcție de tipul construcției, iar valoarea despăgubirilor depinde de prejudiciul constatat, în condițiile și limitele prevăzute de lege.
Încheierea unei astfel de polițe reprezintă o obligație legală pentru proprietari, nerespectarea acesteia putând atrage sancțiuni contravenționale, potrivit legislației în vigoare.
Ce este asigurarea obligatorie PAD
Asigurarea PAD este reglementată prin Legea nr. 260/2008 și este obligatorie, în condițiile legii, pentru persoanele fizice și juridice care dețin construcții înregistrate fiscal cu destinația de locuință și pentru care s-a păstrat în fapt această destinație. Obligația se aplică atât caselor, cât și apartamentelor, din mediul urban sau rural. Proprietarii care dețin mai multe locuințe trebuie să încheie câte o poliță pentru fiecare dintre acestea.
Cine trebuie să facă asigurare PAD
„ Asigurarea obligatorie PAD se încheie pentru toate locuințele, indiferent de localizarea sau de starea lor de întreținere. Există o singură excepție când nu se poate încheia o poliță obligatorie PAD și anume, atunci când locuința se află într-o clădire cu bulină roșie, adică risc seismic 1.”, a explicat pentru Digi24.ro Cosmin Tudor, Director General Adjunct al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID România)
Criteriul legal este încadrarea oficială în clasa de risc, nu existența unui marcaj cu „bulină roșie” pe clădire.
Doar un sfert dintre locuințe sunt asigurate
Potrivit datelor publicate de PAID România, la 30 septembrie 2026, gradul de cuprindere în asigurarea obligatorie a locuințelor (PAD) se situa la 25,06% la nivel național. Cifra evidențiază faptul că doar aproximativ una din patru locuințe din România beneficia de o poliță PAD activă pentru protecția împotriva dezastrelor naturale.
Ce daune acoperă asigurarea PAD și care sunt limitele despăgubirilor
„Polița de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) acoperă pagubele produse de trei tipuri de dezastre naturale: cutremure, alunecări de teren și inundații provocate de fenomene naturale. Valoarea despăgubirilor și costul anual al poliței diferă în funcție de tipul construcției și de materialele din care este realizată locuința.
Pentru locuințele construite din materiale rezistente, precum betonul sau cărămida arsă, suma asigurată este de maximum 100.000 de lei, iar prima anuală de asigurare este de 130 de lei.
În cazul locuințelor construite din materiale precum cărămida nearsă sau chirpiciul, suma asigurată este de maximum 50.000 de lei, iar costul anual al poliței este de 50 de lei. Despăgubirea efectivă se stabilește în funcție de valoarea pagubelor produse, în limitele prevăzute de lege.”, a adăugat specialistul pentru Digi24.ro
- Aceste sume reprezintă limite de despăgubire, nu plăți acordate automat la producerea unui dezastru. Valoarea achitată se stabilește în urma evaluării prejudiciului acoperit de poliță, în condițiile contractului. Dacă paguba eligibilă este mai mică decât suma asigurată, despăgubirea se raportează la paguba constatată.
Cum poate completa asigurarea facultativă protecția locuinței
Asigurarea locuinței presupune doi pași în România și anume:
„Pasul 1 este polița de asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale, care acoperă maxim 100.000 lei în cazul celor trei riscuri menționate mai sus. Această poliță poate fi completată cu pasul doi, respectiv polița facultativă de asigurare a locuinței, care poate oferi o acoperire suplimentară și variată oferind, printre altele:
- Fie o valoare mai mare a imobilului;
- Fie alte riscuri suplimentare, precum inundații de la vecini, incendiu, răspundere față de terți, extinderea răspunderii pe teritoriul României etc.
Fiecare proprietar al imobilului își poate alege ce riscuri suplimentare să adauge într-o asigurare facultativă. În funcție de tipul acesteia, asigurarea facultativă de locuință poate acoperi și bunurile din locuință sau dependințele, care nu sunt acoperite de polița PAD.
Costurile unei polițe de asigurare facultativă pentru locuință variază în funcție de numărul de riscuri ales, mai exact în funcție de opțiunile pe care fiecare proprietar al imobilului alege să le includă într-o asigurare completă. Ca exemplu aproximativ, costul unei polițe de asigurare facultativă poate fi 0,1% din valoarea totală asigurată. Orice clauză suplimentară implică și alte costuri.”, a mai precizat Directorul General Adjunct al PAID
Ce se întâmplă dacă nu ai locuința asigurată și ești implicat într-un dezastru natural
„Nu există niciun fel de opțiune de a recupera banii pentru reconstrucția imobilului ori alte situații, ci ne aflăm în situația de a cere ajutorul de urgență din partea statului sau de la bugetul local pentru prejudicii produse locuințelor. Pentru că este lege în acest sens, lipsa acestei asigurări poate duce și la amendă, contravenție pe care ar trebui să o implementeze primăria.
Ajutorul de urgență din partea statului este destinat, temporar, pentru alimente, un loc de locuit pe o perioadă de timp etc., dar nu poate acoperi reparația sau reconstrucția locuinței, acestea sunt situații complexe ce țin, de fapt, de responsabilitatea individuală a fiecărui proprietar de imobil.
Nu există niciun stat din lume care să aibă suficiente fonduri pentru a acoperi proprietățile private, aceasta este responsabilitatea proprietarului.”, a conchis sursa Digi24.ro
Nerespectarea obligației de asigurare a locuinței se sancționează cu amendă de la 100 la 500 de lei. Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii revin primarilor și persoanelor împuternicite de aceștia.
Editor : M.C.

