Trupul unui adolescent de 15 ani, descoperit pe un câmp din Maramureș. Poliția a deschis dosar penal de ucidere din culpă

0
7
trupul-unui-adolescent-de-15-ani,-descoperit-pe-un-camp-din-maramures.-politia-a-deschis-dosar-penal-de-ucidere-din-culpa
Trupul unui adolescent de 15 ani, descoperit pe un câmp din Maramureș. Poliția a deschis dosar penal de ucidere din culpă

Poliţiştii au deschis o anchetă, după ce, pe un câmp din localitatea Cicârlău, judeţul Maramureş, a fost găsit trupul unui adolescent de 15 ani.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tăuţii-Măgherăuş efectuează cercetări, sub supravegherea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă după ce, în cursul zilei de ieri, 1 iunie a.c., au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe un teren extravilan de pe raza localităţii Cicârlău, a fost găsit trupul unui tânăr, care nu prezenta semne vitale”, a transmis, marţi, IPJ Maramureş.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au identificat persoana în cauză, fiind vorba de un adolescent de 15 ani.

„În urma examinării vizuale, nu au fost identificate urme de violenţă”, a precizat Poliţia.

Trupul a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Maramureş pentru efectuarea necropsiei.

Editor : Liviu Cojan

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.