Cristian Diaconescu: O rețea militară în NATO urmărește, în timp real, toate lansările. Toți au știut proveniența și ținta dronei

0
2
cristian-diaconescu:-o-retea-militara-in-nato-urmareste,-in-timp-real,-toate-lansarile.-toti-au-stiut-provenienta-si-tinta-dronei
Cristian Diaconescu: O rețea militară în NATO urmărește, în timp real, toate lansările. Toți au știut proveniența și ținta dronei

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe și consilier prezidențial, a comentat, pentru Digi24, incidentul de la Galați, unde o dronă rusească a explodat pe acoperișul unui bloc de locuințe, subliind că „prin lovirea în spațiul NATO a unui stat membru și prin vătămarea corporală a doi cetățeni ai României și ai NATO, s-a realizat un precedent”. Diaconescu a precizat că „există o rețea militară în NATO, care urmărește în timp real, de la lansare, toate dispozitivele cu componente militare, de unde pleacă, traseul de zbor și unde urmează să ajungă” și că „toți demnitarii din NATO au știut exact proveniența și care era ținta pentru această dronă”.

„Deci, la Consiliul de securitate, România a sesizat Consiliul de securitate conform prevederilor din carta ONU, articolul 35, articolul 51, în ceea ce privește, pe de o parte, o acțiune agresivă, militară care poate să escaladeze, punând în pericol ordinea mondială și regulile în relațiile internaționale. Și în al 2-lea rând, faptul că, în mod evident, România s-a adresat singurei instituții din această lume care are bază legală în ceea ce privește luarea unor măsuri cu folosirea forței sau fără folosire a forței pentru a opri o agresiune. Deci, din acest punct de vedere, încadrarea legală politico-diplomatică este cât se poate de corectă. S-a făcut această sesizare.

Demersul a fost corect. Punerea în aplicare a acestui demers, de la comunicarea situației de criză, până la operaționalizarea diplomatică, acesta a fost rezultatul, atâta putem și acest tip de mesaj s-a transmis”, a declarat Cristian Diaconescu.

Fostul ministru de Externe a precizat că NATO urmărește în timp real de la lansare toate dispozitivele cu componente militare și toți demnitarii din NATO au știut exact proveniența și care era ținta pentru această dronă.

„Ce vreau însă să adaug este că, în primul rând, nu trebuie să ne oprim aici, pentru că ceea ce s-a încercat prin negare plauzibilă, să fim serioși, de Federația Rusă a fost nu numai lovitura prin dronă, un accident greu de recunoscut și partea română intrând în zona falsă a demonstrațiilor tehnice. Țin să vă spun două aspecte. În primul rând, există o rețea militară în Alianța Nord-Atlantică, care urmărește în timp real de la lansare toate dispozitivele cu componente militare, de unde pleacă, traseul de zbor și unde urmează să ajungă.

Și în al 2-lea rând, un argument în plus, înainte ca cei de la București să aibă o reacție, așa cum ea a fost, secretarul general NATO a transmis un mesaj de sprijin, ambasadorul SUA de la Bruxelles a transmis la rândul său un anume tip de mesaj, reprezentanți ai statelor europene la cel mai înalt nivel, președintele Cehiei. Deci este clar că toți acești demnitari din NATO, toate aceste state au știut exact proveniența și care era ținta pentru această dronă. Iar a 2-a chestiune pe care vreau să o subliniez, pentru că ar trebui foarte serios să ne pună pe toți pe gânduri, este că prin lovirea în spațiul NATO a unui stat membru și prin vătămarea corporală a doi cetățeni ai României și ai NATO, s-a realizat un precedent. S-a realizat o chestiune dramatică, nu numai din punct de vedere uman, dar și din punct de vedere strategic, pentru prima oară de la înființarea Tratatului Alianței Nord-Atlantice din 1949”, a explicat Cristian Diaconescu.

Editor : A.P.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.