
Un spital din județul Galați va fi modernizat în cadrul unui proiect inițiat de Consiliului Județean Galați. Este vorba despre unitatea din comuna gălățeană Ivești, considerată o secție exterioară a celui mai mare spital din sud-estul țării, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Galați.
Spitalul din Ivești are aproape 140 de ani. Investiția depășește 32 de milioane de lei și vizează trei pavilioane, cu o suprafață totală de peste 15.000 de metri pătrați, aflate în clasa I de risc seismic.
Spitalul de la Ivești: trei pavilioane vor fi modernizate
Vor fi modernizate, consolidate și dotate Pavilioanele Interne, Boli Cronice și Pediatrie. La final, clădirile vor avea chiar și echipamente moderne pentru producerea energiei din surse regenerabile precum panourile fotovoltaice, panourile solare și pompele de căldură.
„Am aprobat, în ședința Consiliului Județean Galați, trei proiecte importante de investiții pentru modernizarea, consolidarea și eficientizarea energetică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Galați – Secția Exterioară Ivești, un spital vechi de aproape 140 de ani.
Pentru mulți locuitori din zonă, spitalul din Ivești este locul în care ajung atunci când au nevoie de ajutor. De aceea, ne ținem de promisiune și investim în modernizarea acestui spital, astfel încât pacienții să fie tratați în condiții mai bune, mai sigure și mai aproape de casă”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
În cadrul lucrărilor, clădirile vor fi consolidate pentru a rezista la cutremure.

