
Sorin Grindeanu a declarat miercuri că PSD ia în calcul și scenariul preluării funcției de premier înainte de termenul stabilit în protocolul semnat de Coaliție, și anume aprilie 2027. Potrivit acestuia, din consultările făcute până acum cu membrii partidului, niciun social-democrat nu-și dorește să mai continue în actuala formulă de guvernare.
„Coaliția în acest moment nu funcționează așa cum trebuie și nu spun că e de vină doar cineva. Toată lumea este de vină și lucrul acesta trebuie să se schimbe. Ceea ce îmi spun colegii din aceste mai bine de 30 de județe, mie și colegilor din conducerea centrală, e că nu ne mai dorim să continuăm în forma asta. Că putem să găsim o formă de organizare mai bună în interiorul Coaliției, se poate chiar să trecem în opoziție, dar în forma actuală n-a fost nici măcar un singur coleg care să își dorească să continue lucrurile”, a declarat el.
Întrebat dacă PSD și-ar asuma guvernarea cu premier, Grindeanu a răspuns: „Se înscrie în al doilea scenariu. E una din variantele care poate fi înscrisă în al doilea scenariu”.
În acest context, șeful PSD spune că e posibilă schimbarea protocolului semnat de Coaliție privind rocada premierilor.
„Protocolul îl avem în forma pe care o cunoaşteţi, care spune impersonal că PNL-ul până la anul are prim-ministru, tot impersonal spune că PSD-ul de la anul va da primul ministru. Dacă e nevoie de schimbarea protocolului, ca să continue coaliţia, o să vedem dacă ajungem în acea situaţie. Vă spun sigur că PSD-ul nu fuge de răspundere”, a mai spus Grindeanu.
Întrebat dacă au existat voci care i-au cerut să preia guvernarea, Grindeanu a răspuns: „Au existat, în general, nemulţumiri şi s-au exprimat nemulţumirile legate de modul în care funcţionează coaliţia.
Despre varianta ca PSD să treacă în opoziție
Sorin Grindeanu nu exclude nici varianta ca PSD să treacă în opoziție, precizând că există majoritate în Parlament şi fără PSD.
„Eu v-am spus că există variantă în Parlament şi fără PSD. Nu înseamnă că e o variantă pe care va merge Partidul Social Democrat, să facă majorităţi cu partide extremiste. Nu înseamnă, din punctul nostru de vedere, că vom susţine, aşa cum v-am spus de mai multe ori, guvern minoritar. PSD-ul nu va susţine aşa ceva”, a precizat el.
Grindeanu a mai spus că nu e treaba PSD-ului să spună despre ce face PNL-ul şi USR-ul.
„Noi vom decide pentru noi. Dacă vom găsi înţelegere la partenerii de guvernare în cadrul acestei coaliţii, se va merge mai departe. Dacă nu, PSD-ul poate să meargă în opoziţie, nu am niciun fel de problemă”, a mai declarat liderul PSD.
Editor : C.L.B.

