
Un copil în vârstă de 5 ani a căzut, luni, de la etajul 8 al unui imobil din Sectorul 2 al Capitalei, iar polițiștii și echipajele medicale au intervenit de urgență la fața locului. Ancheta este în desfășurare pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs incidentul.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că sesizarea se confirmă, fiind vorba despre un copil în vârstă de 5 ani care a căzut de la etajul 8 al imobilului în care locuia, precizează comunicatul de presă al Poliției Capitalei.
Citește și: Un copil de cinci ani a murit după ce a căzut de la etajul 9 al unui bloc din Capitală
La fața locului a intervenit și un echipaj medical, care a acordat primele îngrijiri medicale copilului, în încercarea de a-i salva viața.
„La acest moment activitățile sunt în dinamică, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul”, a transmis DGPMB.
Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Editor : Ana Petrescu

