Aproape 31 de kilograme de canabis, descoperite la Nădlac: un italian a fost arestat preventiv

0
4
aproape-31-de-kilograme-de-canabis,-descoperite-la-nadlac:-un-italian-a-fost-arestat-preventiv
Aproape 31 de kilograme de canabis, descoperite la Nădlac: un italian a fost arestat preventiv

Polițiștii de frontieră din Nădlac au prins un cetățean italian care încerca să aducă în România 31 de kilograme de canabis, ascunse în bagajele sale, în timpul unei călătorii pe ruta Spania – România. Bărbatul a fost arestat preventiv luni, potrivit autorităților.

Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a fost prins în flagrant luni dimineață, la intrarea în țară, în timp ce călătorea ca pasager într-o cursă internațională pe ruta Spania – România, a mai transmis Poliția de Frontieră, în comunicatul de presă.

În urma controlului, autoritățile au descoperit aproximativ 31 de kilograme de canabis, destinate comercializării, ascunse în două trolere. Drogurile erau porționate în 31 de pungi.

cannabis 3
Foto: Site-ul Poliției de Frontieră

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru trafic internațional și trafic intern de droguri de risc.

În cursul aceleiași zile, bărbatul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad, care a decis arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Ancheta a fost desfășurată în colaborare cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad.

Autoritățile subliniază că, pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.

Foto: Site-ul Poliției de Frontieră

Editor : Ana Petrescu

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.