Angela Similea, scrisoare deschisă: nu mi s-a cerut acordul pentru folosirea piesei „Casa mea” în campania Distrigaz. Reacția companiei

0
7
angela-similea,-scrisoare-deschisa:-nu-mi-s-a-cerut-acordul-pentru-folosirea-piesei-„casa-mea”-in-campania-distrigaz.-reactia-companiei
Angela Similea, scrisoare deschisă: nu mi s-a cerut acordul pentru folosirea piesei „Casa mea” în campania Distrigaz. Reacția companiei

Cântăreața Angela Similea spune că nu i s-a cerut acordul pentru folosirea în cadrul unei campanii Distrigaz/DSU a piesei „Casa mea”. Compania susține că artista va fi contactată cât mai curând pentru lămurirea situație. Dialogul a fost purtat prin intermediul rețelelor sociale.

Noua campanie Distrigaz/DSU, de conștientizare a pericolului care poate apărea atunci când revizia centralelor termice nu este făcută la timp și nu folosești detectoarele de gaze pentru prevenirea unor situații periculoase, are pe fundal melodia interpretată de Angela Similea „Casa mea” (pe muzica și versurile lui Ion Cristinoiu, 1983).

„Înainte de orice, vreau să spun că mă bucur atunci când muzica mea ajunge să însoțească inițiative care au un scop important, mai ales când este vorba despre siguranța oamenilor. Cred că astfel de campanii sunt necesare, pot salva vieți și pot avea un impact real”, scrie artista pe contul ei de Facebook.

„Tocmai de aceea, aleg să privesc acest moment cu deschidere. În același timp însă, simt nevoia să subliniez, cu respect, că utilizarea acestui fragment s-a făcut fără a-mi fi fost cerut acordul”.

Angela Similea spune că demersul ei nu „pentru a cere retragerea materialului și nici pentru a solicita vreo compensație”.

„Îmi doresc doar ca acest gest să fie un punct de plecare pentru mai multă atenție și dialog în relația dintre companii, instituții și artiști. Un simplu mesaj ar fi fost suficient pentru a transforma această situație într-o colaborare firească”, mai spune ea.

„Îmi doresc ca mesajul acestei campanii să ajungă la cât mai mulți oameni și să își îndeplinească scopul pentru care a fost creat. În același timp, sper ca, pe viitor, colaborările dintre companii, instituții și artiști să fie construite pe transparență, comunicare și respect”, scrie Angele Similea.

Reacția Distrigaz Sud Rețele

Distrigaz Sud Rețele a comentat la postarea artistei, exprimându-și regretul pentru neînțelegerea creată.

„Vă informăm că Distrigaz Sud Rețele a contractat drepturile de autor pentru difuzarea melodiei, iar entitatea care a intermediat vă va contacta în cel mai scurt timp pentru a lămuri situația. Difuzarea spotului nu ar fi fost, de altfel, posibilă fără îndeplinirea acestei obligații. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm de întreaga transparență și colaborare pentru rezolvarea cât mai rapidă a acestei neînțelegeri”.

Artista a revenit pe pagina sa de Facebook, cu o altă postare, mulțumind pentru clarificări.

„Înțeleg că Distrigaz Sud Rețele a acționat în conformitate cu prevederile legale, ca parte care a inițiat această campanie.

Doresc însă să precizez că obținerea drepturilor pentru difuzarea oricărei melodii ar trebui să includă și drepturile conexe dreptului de autor (care aparțin interpretului).
Spre a nu se înțelege eronat, intervenția mea, firească de altfel, a fost generată tocmai de faptul că nu mi s-a comunicat absolut nimic, din partea nimănui, referitor la includerea interpretării mele în această campanie. Și mă întreb, unde sunt eu în această ecuație?”, a scris Angela Similea.

Videoclipul Distrigaz Sud Rețele/DSU adus în discuție

Casa Mea, înregistrare amator, Sala Palatului, 2012. Melodia nu a beneficiat de videoclip

Editor : Sebastian Eduard

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.