Iranul se declară dispus să ajute navele japoneze să traverseze Strâmtoarea Ormuz: „E închisă doar pentru inamicii noştri”

0
6
iranul-se-declara-dispus-sa-ajute-navele-japoneze-sa-traverseze-stramtoarea-ormuz:-„e-inchisa-doar-pentru-inamicii-nostri”
Iranul se declară dispus să ajute navele japoneze să traverseze Strâmtoarea Ormuz: „E închisă doar pentru inamicii noştri”

Iranul este dispus să ajute navele japoneze să traverseze Strâmtoarea Ormuz, a declarat ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi pentru agenţia Kyodo într-un interviu publicat sâmbătă şi citat de AFP, potrivit Agerpres. 

Japonia depinde de importurile de petrol brut provenind din Orientul Mijlociu, iar cea mai mare parte a acestora tranzitează Strâmtoarea Ormuz, cale comercială crucială pentru aprovizionarea cu carburant.

Practic, Iranul a blocat accesul în strâmtoare ca răspuns la loviturile efectuate de Israel şi SUA, făcând ca ţările dependente de această rută maritimă să caute alternative şi să-şi utilizeze rezervele.

„Noi nu am închis strâmtoarea. Din punctul nostru de vedere, strâmtoarea este deschisă”, a spus Araghchi într-un interviu telefonic acordat vineri agenţiei nipone Kyodo.

„Aceasta nu este închisă decât navelor care aparţin inamicilor noştri, ţările care ne atacă. Cât despre alte ţări, navele lor pot traversa strâmtoarea”, a asigurat el, potrivit unei transcrieri mai complete în persană a interviului, publicată pe contul Telegram al lui Araghchi.

Aceste ţări, între care Japonia, trebuie doar să „contacteze” Iranul pentru a discuta modalităţile de trecere, pentru ca aceasta să se facă în condiţii de siguranţă, a adăugat şeful diplomaţiei iraniene.

Japonia, a patra economie mondială, este al cincilea cel mai mare importator de petrol, din care 95% provine din Orientul Mijlociu, iar 70% trece prin Strâmtoarea Ormuz.

Tokyo anunţase luni că începe să recurgă la rezervele sale strategice de petrol, printre cele mai importante din lume, echivalând cu 254 de zile de consum intern.

Membrii Agenţiei internaţionale a energiei au convenit în 11 martie să-şi utilizeze stocurile de petrol pentru a atenua creşterea preţurilor provocată de războiul în Orientul Mijlociu, ceea ce reprezintă cea mai vastă operaţiune de acest timp efectuată vreodată.

Editor : C.L.B.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.