MApN: Evoluția situației din Iran nu indică o amenințare militară la adresa României. Au fost activate măsuri suplimentare de pregătire

0
2
mapn:-evolutia-situatiei-din-iran-nu-indica-o-amenintare-militara-la-adresa-romaniei.-au-fost-activate-masuri-suplimentare-de-pregatire
MApN: Evoluția situației din Iran nu indică o amenințare militară la adresa României. Au fost activate măsuri suplimentare de pregătire

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) au anunţat că din datele deţinute până în prezent nu rezultă o ameninţare militară la adresa teritoriului naţional, pe fondul evoluţiei situaţiei de securitate din Iran. MApN a adăugat că au fost dispuse măsuri de creştere a vigilenţei şi de pregătire a sistemelor care completează forţele de reacţie imediată.

„Din datele pe care Ministerul Apărării Naţionale le are la acest moment, pe fondul evoluţiei situaţiei de securitate din Iran, nu rezultă o ameninţare militară la adresa teritoriului naţional. Armata României are permanent în serviciu forţe care asigură supravegherea mediilor aerian, naval, terestru, informaţional şi cyber, precum şi detectarea ameninţărilor şi reacţia imediată”, au transmis reprezentanţii MApN, conform news.ro.

Ei au adăugat că militari şi specialişti civili se află zilnic, 24/7, în servicii de permanenţă şi de intervenţie.

„Armata şi-a ajustat postura şi s-au dispus măsuri de creştere a vigilenţei şi de pregătire a sistemelor care completează forţele de reacţie imediată. Facilitatea navală a Statelor Unite ale Americii de la Deveselu, integrată în sistemul de comandă şi control al NATO, asigură protecţia antibalistică împotriva ameninţărilor emergente din afara zonei Euro-Atlantice”, a precizat sursa citată. 

Ministerul Apărării Naţionale a mai anunţat că se află în contact permanent cu aliaţii şi se coordonează cu aceştia pe toate palierele.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.