Un actor este implicat în gruparea acuzată că exploata sexual tinere într-un club de striptease din Capitală (surse)

0
4
un-actor-este-implicat-in-gruparea-acuzata-ca-exploata-sexual-tinere-intr-un-club-de-striptease-din-capitala-(surse)
Un actor este implicat în gruparea acuzată că exploata sexual tinere într-un club de striptease din Capitală (surse)

Un actor român, Vlad Marinescu, este unul dintre cei vizați joi de perchezițiile DIICOT în dosarul care urmărește modul în care o grupare a exploatat zeci de tinere într-un club de striptease din Capitală, potrivit unor surse Digi24.ro. Victimele erau atrase prin anunțuri postate on-line pentru posturi de dansatoare la bară sau hostess care să aibă minim 18 ani, „aspect plăcut” și cunoștințe minime de limbă engleză.

Clubul vizat de perchezițiile DIICOT este „The Buddhist”, care funcționează de ani de zile în București și este unul dintre cluburile de striptease cunoscute în Capitală.

Surse Digi24.ro au subliniat că unul dintre liderii grupării este Vlad Marinescu, fiul fondatorului clubului, care a murit în anul 2019, după cum expunea presa tabloidă pe larg la acea vreme. 

Vlad Marinescu are 35 de ani și a jucat în mai multe seriale care au apărut inclusiv pe posturile naționale de televiziune. 

Potrivit informațiilor din presă, „The Buddhist” a fost înființat de Nicolae Marinescu, tatăl lui Vlad Marinescu. După moartea lui Nicolae Marinescu, din 2019, clubul a fost preluat de Vlad Marinescu.

Cum racolau membrii grupării victimele

DIICOT a subliniat că gruparea acuzată acum de proxenetism s-a format în anul 2018, fiind vorba inițial de patru persoane (printre care și Vlad Marinescu), la care au aderat, în timp, și alți membri.

Parchetul arată că membrii acestei grupări au recrutat zeci de tinere prin intermediul site-ului clubului, dar și prin anunțuri postate pe rețelele de socializare.

Digi24.ro a găsit mai multe astfel de anunțuri postate de reprezentanții clubului pe internet în ultimii ani. De asemenea, există și o pagină de Facebook denumită generic „Angajări Club The Buddhist”.

„Club The Buddhist din Bucuresti angajeaza hostesse si dansatoare la bara, varsta minim 18 ani, cu sau fara experienta, tinuta eleganta, aspect placut, cunostinte minime de limba engleza. Castinguri se fac in fiecare zi de la 22:30”, este descrierea paginii.

În alte cazuri, anunțurile vizează femei cu „vârsta minimă 18 ani, cu sau fără experiență, aspect plăcut, de preferat cunoștințe minime de limba engleză”.

„Program de lucru 5 seri pe săptămână, câștig posibil lunar de minim 3.000 de euro. Despre câștiguri și alte detalii vorbim la club sau mobil/whatsapp”, potrivit unui astfel de anunț.

*Precizăm că numărul de telefon este public și apare și pe site-ul clubului. 

Procurorii au descoperit, însă, că victimelor, odată angajate, „li se punea în vedere că singurul mod de a obține vreo sumă de bani era cea de a oferi servicii sexuale contra cost clienților clubului”.

DIICOT arată că, în general, erau recrutate persoane tinere, cu studii precare, lipsite de sprijinul familiei, cu posibilități financiare reduse, fără loc de muncă și, în unele cazuri, diagnosticate cu tulburări psihice.

„În vederea exercitării unui control cât mai strict asupra victimelor, suspecții au perfecționat un sistem de evidență a clienților și a sumelor de bani încasate, care cuprindea inclusiv sancțiuni pentru victimele care nu își atingeau ținta impusă de clienți. Totodată, suspecții au recurs și la diferite forme de presiune psihică asupra persoanelor vătămate, în sensul că victimele care nu își atingeau ținta de clienți erau penalizate la finalul lunii, fiindu-le reținută parte din câștiguri și fiind obligate, astfel, să întrețină din ce în ce mai multe raporturi sexuale”, mai arată DIICOT.

Peste 19,5 milioane de lei „albiți” printr-o fundație și mai multe companii

Gruparea a obținut, în urma exploatării victimelor, peste 19,5 milioane de lei. DIICOT a subliniat că acești bani erau supuși unui proces de „albire”.

Practic, banii proveniți din exploatarea victimelor ajungeau în conturile unei fundații. Clubul este gestionat prin fundația „New Style”, ale cărei date de contact duc către Vlad Marinescu. 

Ulterior, banii erau transferați din nou în conturile unor companii controlate de aceeași grupare, ca în final să ajungă în conturile liderilor grupului.

Vlad Marinescu figurează drept acționar la trei companii active, situate la aceeași adresă cu fundația New Style. În toate cele trei companii – New Style Co SRL, Karma Night Club Solutions SRL și FOREVER YOUNG FEY S.R.L. 

În toate cele trei companii, Vlad Marinescu este partener de afaceri cu Mugurel Teodor Pavel.

Editor : M.G.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.