
Ambasadorul României la Moscova, Cristian Istrate, a participat vineri la ceremonia prin care a fost comemorat unul dintre cei mai mari opozanți ai lui Vladimir Putin, au transmis reprezentanții MAE pentru digi24.ro. Boris Nemțov a fost împușcat mortal pe un pod de lângă Kremlin la 27 februarie 2015.
La 11 ani de la asasinarea opozantului Boris Nemțov pe podul Bolșoi Moskvorețki, locuitorii Moscovei și ambasadorii țărilor europene au adus flori la locul asasinatului.
Pe lîngă Cristian Istrate, trimisul României la Moscova, la acțiune au mai participat ambasadorii Marii Britanii, Franței, Cehiei, Olandei, Lituaniei, Poloniei, Letoniei, Estoniei, Spaniei și Germaniei. Diplomații au adus un omagiu politicianului.
La fața locului au fost și mulți jurnaliști și polițiști. Forțele de ordine nu au împiedicat depunerea de flori (n.red. până la momentul publicării articolului), dar au verificat pașapoartele unor persoane venite la fața locului (nu ale ambasadorilor).
În plus, din când în când, prin megafoane, oamenii sunt îndemnați în mod obișnuit să „nu împiedice trecerea cetățenilor”.
Reporterii ruși au transmis că nu s-a văzut însă niciun trecător întâmplător pe pod.
Boris Nemțov a fost împușcat mortal în spate, în seara zilei de 27 februarie 2015, la câteva sute de metri de Kremlin.

