Marea Britanie expulzează un diplomat rus. Ce a motivat decizia Londrei

0
2
marea-britanie-expulzeaza-un-diplomat-rus.-ce-a-motivat-decizia-londrei
Marea Britanie expulzează un diplomat rus. Ce a motivat decizia Londrei

Marea Britanie a anunţat luni expulzarea unui diplomat rus, convocându-l totodată pe ambasadorul Rusiei la Londra, în ceea ce a numit drept un gest de reciprocitate, după ce Moscova a expulzat luna trecută un diplomat britanic, pe care l-acuzat că ar fi „spion” nedeclarat.

Acuzaţiile Rusiei au fost „nefondate”, iar expulzarea diplomatului britanic – „neprovocată şi nejustificată”, a afirmat luni un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe britanic, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

„Convocându-l pe ambasadorul rus, un înalt responsabil al Ministerului britanic de Externe i-a transmis în mod clar că Regatul Unit nu va tolera intimidarea personalului ambasadei britanice şi prin urmare a luat măsuri reciproce astăzi, revocând acreditarea unui diplomat rus”, a explicat purtătorul de cuvânt citat.

În contextul războiului din Ucraina, Rusia şi Occidentul s-au acuzat reciproc în repetate rânduri de desfăşurarea unor campanii de spionaj de o intensitate nemaiîntâlnită din perioadele de vârf ale Războiului Rece, în timp ce diplomaţii occidentali de la Moscova spun că fac obiectul unei supravegheri intense şi al hărţuirii.

Marea Britanie a avertizat Rusia împotriva acestor metode împotriva diplomaţilor săi.

„Orice acţiune ulterioară întreprinsă de Rusia va fi considerată o escaladare şi se va reacţiona în consecinţă”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Ambasada Rusiei la Londra nu a răspuns deocamdată unei solicitări de comentarii din partea Reuters.

Editor : B.P.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.