Sorin Grindeanu dă vina pe „haosul userist” pentru criza apei din Prahova și Dâmbovița. Ce îi reproșează ministrei Diana Buzoianu

0
4
sorin-grindeanu-da-vina-pe-„haosul-userist”-pentru-criza-apei-din-prahova-si-dambovita.-ce-ii-reproseaza-ministrei-diana-buzoianu
Sorin Grindeanu dă vina pe „haosul userist” pentru criza apei din Prahova și Dâmbovița. Ce îi reproșează ministrei Diana Buzoianu

Președintele PSD Sorin Grindeanu o atacă dur pe ministra Mediului Diana Buzoianu, după criza apei din județele Prahova și Dâmbovița și dă vina pe „haosul userist”. Potrivit acestuia, Buzoianu a greșit când a dat asigurări că lucrurile la barajul Paltinu sunt sub control, iar oamenii nu vor fi afectați.

„Am văzut de câteva luni bune cum ne asigură doamna ministru de la Mediu că a făcut reforma la Apele Romane. Am văzut în 26 noiembrie, la una dintre televiziuni, cum declară în direct că s-au luat toate măsurile și că nu se va întâmpla absolut nimic. Din păcate, lucrurile au intrat într-o spirală proastă. Eu astăzi i-am cerut lui Rogobete să plece de urgență la Prahova, fiindcă știu că sunt 3 spitale care au rămas fără alimentare cu apă. Este la fel cu ce vă spuneam la început: haosul userist”, a declarat marți Grindeanu.

„Din informațiile pe care le am eu, am înțeles că era o lucrare absolut necesară pentru întreținerea barajului respectiv. Problema a fost după aceea, nu sunt specialist, dar e de datoria celor specialiști să explice ce s-a întâmplat. Faptul ca în 26 noiembrie de la cel mai înalt nivel am primit asigurări că toate lucrurile sunt sub control, asta am văzut eu la televizor”, adaugă el.

Declarațiile șefului PSD vin în contextul în care, în urmă cu câteva zile, Diana Buzoianu spunea la Digi24 că nu sunt și nici nu vor fi probleme cu alimentarea cu apă potabilă.

Ea a explicat însă ulterior că a făcut aceste declarații după ce primise garanții ferme din partea autorităților din subordinea Ministerului Mediului. În același timp, ea a acuzat instituțiile că nu au anticipat un scenariu evident pentru această perioadă.

„În momentul în care am venit la interviu la dumneavoastră, într-adevăr informațiile pe care le aveam erau de la toate autoritățile din subordine că, în absolut toate cazurile, vor avea apă potabilă. Lucru care a fost în mod evident fals. Mi se pare absolut inacceptabil, pentru că înțeleg că în această perioadă nu s-a luat în calcul absolut deloc scenariul perfect probabil, de către autorități, că va ploua. Ceea ce, din punctul meu de vedere, este o lipsă de profesionalism”, a declarat ea, duminică, la Digi24.

Furnizarea de apă potabilă către cei peste 107.000 de oameni din judeţele Prahova şi Dâmboviţa care nu primesc apă, de vineri seară, din cauza unor probleme apărute la barajul Paltinu s-ar putea relua abia săptămâna viitoare, au anunțat autoritățile.

Editor : C.L.B.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.