Donald Tusk cere Germaniei să se grăbească în a veni cu ajutorul pentru victimele din timpul ocupației Poloniei

0
4
donald-tusk-cere-germaniei-sa-se-grabeasca-in-a-veni-cu-ajutorul-pentru-victimele-din-timpul-ocupatiei-poloniei
Donald Tusk cere Germaniei să se grăbească în a veni cu ajutorul pentru victimele din timpul ocupației Poloniei

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a cerut luni guvernului german să ofere cât mai rapid posibil sprijin victimelor supravieţuitoare ale ocupaţiei germane a Poloniei în timpul celui de-al doilea război mondial, informează dpa, preluat de Agerpres. 

„Grăbiţi-vă dacă vreţi cu adevărat să faceţi acest gest”, a sugerat Tusk, după o întâlnire cu cancelarul Friedrich Merz la Berlin, luni, în cadrul celei de-a 17-a runde de consultări guvernamentale germano-poloneze. 

Tusk a subliniat că numărul victimelor supravieţuitoare ale ocupaţiei naziste germane a ţării sale este în continuă scădere.  

Când fostul cancelar Olaf Scholz a promis acest sprijin, în iulie 2024, existau încă 60.000 de victime supravieţuitoare, potrivit Fundaţiei pentru Reconcilierea Germano-Poloneză, dar acum sunt doar 50.000. 

„Dacă nu primim în curând o explicaţie clară şi rapidă, voi lua în considerare luarea deciziei, anul viitor, ca Polonia să răspundă acestor necesităţi din resurse proprii”, a afirmat Tusk, refuzând să ofere pentru moment mai multe detalii. 

Reglementarea urmărilor ocupaţiei germane a Poloniei în timpul celui de-al doilea Război Mondial este o temă recurentă în relaţiile dintre cele două ţări. Polonia continuă să ceară despăgubiri de mii de miliarde de euro pentru prejudiciile create la acea vreme. Cea mai recentă solicitare a venit în septembrie, când preşedintele polonez Karol Nawrocki se afla la Berlin în vizita sa inaugurală. 

Atât Merz, cât şi preşedintele german Frank-Walter Steinmeier au respins aceste solicitări, mai aminteşte dpa. 

Editor : A.C.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.