Discuția despre introducerea impozitării progresive a fost readusă în spațiul public de declarațiile recente ale ministrului Muncii, Florin Manole, și ale vicepremierului Tanczos Barna, făcute la Digi24, în contextul presiunilor bugetare și al nemulțumirilor legate de creșterea taxelor indirecte, în special a TVA. Florin Manole a susținut că impozitarea progresivă ar fi fost alternativa corectă la majorarea TVA și că ar putea face sistemul fiscal mai echitabil, în timp ce Tanczos Barna a spus că nu este momentul pentru o astfel de schimbare, invocând lipsa consensului politic. Totuși, el a admis că, peste câțiva ani, o asemenea măsură ar putea deveni acceptabilă. În paralel, mai mulți specialiști, consultați de Digi24.ro, avertizează că România nu are, în prezent, o structură economică adecvată și o capacitate administrativă suficientă pentru ca impozitarea progresivă să funcționeze eficient.
Florin Manole a declarat la emisiunea Jurnalul de Seară de la Digi24 că impozitarea progresivă ar permite o taxare mai mică pentru salariile mici și pentru clasa medie, concomitent cu o taxare mai ridicată a veniturilor mari.
În opinia sa, problema majorării TVA este că afectează în mod disproporționat persoanele cu venituri reduse.
Ministrul a transmis că impozitarea progresivă funcționează corect doar dacă este aplicată pe venitul globalizat, adică dacă sunt luate în calcul toate veniturile unei persoane, nu doar salariul.
În acest scenariu, cei cu salariul minim ar trebui să plătească mai puțin, iar creșterea de impozitare ar trebui să vizeze exclusiv veniturile foarte mari.
Ce este impozitarea progresivă
În termeni simpli, impozitul progresiv înseamnă să ai o cotă diferită de impozit în funcție de venitul pe care îl ai. Cu alte cuvinte, persoanele cu venituri reduse plătesc un procent mai mic din venit sub formă de impozit, în timp ce persoanele cu venituri ridicate sunt taxate cu cote mai mari.
Esențial este faptul că cea mai mare cotă de impozitare nu se aplică asupra întregului venit, ci doar asupra sumei care depășește un anumit prag.
De exemplu, într-un sistem cu trei tranșe de 10%, 20% și 30%, un contribuabil va plăti 10% pentru prima parte a venitului, 20% pentru tranșa următoare și 30% doar pentru venitul care depășește ultimul prag.
În România, deși este utilizată în prezent cota unică de impozitare, acest model nu este unul nou, fiind aplicat în perioada de tranziție de după Revoluția din 1989 și readus astăzi în discuție ca posibilă soluție pentru creșterea veniturilor bugetare și reducerea inegalităților sociale.
„Nu există consens și nu este momentul”
Vicepremierul Tanczos Barna a declarat luni seară, la Digi24, că impozitarea progresivă este un subiect dezbătut și în interiorul coaliției de guvernare, precum și în mediul academic: „Există economiști și politicieni care susțin această măsură, dar și voci care apără ferm cota unică”.
Concluzia vicepremierului este însă că, în prezent, nu există consens politic pentru schimbarea sistemului de impozitare.
Barna a afirmat că, dacă în urmă cu un an sau doi ar fi respins categoric ideea impozitării progresive, acum poziția sa este mai nuanțată, iar peste câțiva ani nu ar exclude o astfel de măsură.
Totuși, el subliniază că România nu este încă o societate „așezată”, comparabilă cu statele din Europa Occidentală sau Scandinavia, unde impozitarea progresivă funcționează într-un cadru administrativ și economic solid.
Cum arată sistemul actual: „același palier de 16%”
În analiza sa pentru Digi24.ro, auditorul financiar Kristine Bago a pornit de la structura actuală a taxării din România. În prezent, statul aplică aceeași cotă de 16% pentru impozitul pe profit al companiilor, pentru taxarea muncii și pentru impozitul pe dividende.
Această uniformitate explică de ce ideea impozitării progresive este percepută de o parte a publicului ca fiind mai echitabilă: pentru că promite să nu mai taxeze la fel veniturile mici și cele mari.
Kristine Bago a reamintit că România a introdus cota unică abia în 2005. Între 1991–2005, țara a funcționat cu un sistem de impozitare progresivă, cu cote maxime foarte ridicate.
Între anii 1991 și 1993, cota maximă ajungea la 45%, între 1995 și 1997 la 60%, între 1998 și 1999 din nou la 45%, iar ulterior, până în 2005, între 18% și 40%.
Cu toate acestea, nivelul de încasări din impozitul pe venit, atât de la persoane fizice, cât și de la persoane juridice, a fost mai mic în perioada impozitării progresive decât ulterior, sub regimul cotei unice.
Potrivit auditorului financiar, „impozitarea progresivă este recomandată în special țărilor dezvoltate, unde există o structură variată a veniturilor și o administrație fiscală puternică”.
În state precum Franța, Germania, Italia, Spania sau țările nordice, veniturile populației provin din surse diverse, nu doar din salarii.
„România, în schimb, este clasificată ca piață de frontieră, iar structura veniturilor este dominată de salarii mici și medii”, a explicat aceasta.
Într-un astfel de context, dacă se introduce impozitarea progresivă, majoritatea contribuabililor se vor încadra în primul prag de taxare. Practic, aproximativ 90% dintre oameni ar aplica cea mai mică rată de impozitare, iar sistemul ar ajunge să funcționeze aproape ca o cotă unică.
„Pentru ca impozitarea progresivă să aibă sens”, spune Kristine Bago, „este nevoie de pături sociale clar diferențiate și de venituri semnificative din chirii, dividende, dobânzi, acțiuni și alte surse independente. Fără această structură, progresivitatea rămâne mai degrabă un concept teoretic”.
Un alt element important subliniat de aceasta este costul ridicat al implementării unui sistem de impozitare progresivă.
Acesta presupune investiții majore în platforme informatice, resurse umane și mecanisme administrative complexe.
Riscul este ca statul să aloce timp și bani pentru construirea acestui sistem, iar ulterior să constate că foarte puțini contribuabili ajung în treptele superioare de venit, ceea ce face ca beneficiul bugetar să fie redus sau chiar nesemnificativ.
„Presiune mai mare pe salariați și risc de economie gri”
Analistul financiar Adrian Negrescu a transmis pentru redacția Digi24.ro că impozitarea progresivă, aplicată în România anului 2026, ar însemna, în practică, mai mulți bani ceruți de la salariați, de la cei care câștigă mai mult din muncă.
El a subliniat că peste 90% dintre români obțin venituri din salarii. În aceste condiții, taxarea progresivă în funcție de mărimea salariului nu face decât să încaseze mai mult de la cei care muncesc mai mult pentru a trăi mai bine.
Negrescu se așteaptă ca o parte dintre veniturile mari „să migreze spre economia gri sau neagră”, prin evitarea declarării complete a câștigurilor, ceea ce ar putea duce, în final, la pierderi pentru stat.
Un alt argument adus de acesta este legat de capacitatea statului. Acesta a afirmat că ANAF nu are, în prezent, instrumentul necesar pentru a evalua, în timp real, veniturile totale ale unei persoane, pe baza codului numeric personal (CNP).
Exemplul invocat este piața chiriilor, una foarte mare în România, dar în care doar o mică parte din venituri sunt declarate oficial. „Acest lucru arată că statul nu reușește nici acum să urmărească integral veniturile populației, ceea ce pune sub semnul întrebării fezabilitatea impozitării progresive pe venitul globalizat”, a concluzionat Negrescu.
Ce arată datele despre impozitul progresiv și cota unică
Într-o discuție cu Digi24.ro, Gabriel Biriș, avocatul specializat în fiscalitate, a criticat revenirea periodică a ideii de impozitare progresivă și spune că discuția ar trebui purtată pe baza datelor, nu a percepțiilor.
Acesta a explicat că, între 2000 și 2004, când România avea cote progresive între 18% și 40%, impozitul pe venit reprezenta în medie 2,8% din PIB.
După introducerea cotei unice de 16%, această pondere a crescut la o medie de 3,36% din PIB, timp de 11 ani, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 20%.
El a subliniat și faptul că, în vechiul sistem progresiv, cota maximă se aplica de la venituri relativ reduse, ceea ce însemna că presiunea fiscală nu era îndreptată doar către cei foarte bogați.
Gabriel Biriș a mai atras atenția asupra unui aspect esențial: în perioadele cu impozitare progresivă, taxarea viza în principal veniturile din muncă. Câștigurile de capital, dividendele și tranzacțiile imobiliare erau impozitate foarte redus sau chiar deloc.
În acest context, cei cu adevărat bogați nu erau afectați semnificativ, în timp ce angajații cu salarii peste medie, PFA-urile și profesiile liberale suportau cea mai mare parte a poverii fiscale. Din acest motiv, acesta este de părere că impozitarea progresivă ajunge să penalizeze performanța și munca.