Putin anunță condițiile în care va opri războiul din Ucraina și se jură că nu va ataca Europa: „Pentru noi asta sună ridicol”

0
4
putin-anunta-conditiile-in-care-va-opri-razboiul-din-ucraina-si-se-jura-ca-nu-va-ataca-europa:-„pentru-noi-asta-suna-ridicol”
Putin anunță condițiile în care va opri războiul din Ucraina și se jură că nu va ataca Europa: „Pentru noi asta sună ridicol”

Dictatorul rus a declarat într-o conferință de presă susținută la Bișkek că planurile propuse de către Donald Trump pot fi o „bază bună de plecare” pentru viitoarele acorduri care ar duce la încheierea războiului din Ucraina. 

„Totul a fost transmis. În ansamblu, suntem de acord că acest lucru poate sta la baza unor viitoare acorduri. Dar ar fi nepoliticos din partea mea să vorbesc acum despre ceva final. Cum nu există încă variante finale, unele lucruri sunt de natură principială. Per ansamblu, vedem că partea americană ține cont de poziția noastră. În anumite privințe ia în considerare punctele noastre de vedere, discutate înainte de Anchorage și după Alaska. În unele aspecte trebuie, fără îndoială, să ne așezăm și să discutăm serios lucruri concrete. Trebuie pus totul într-un limbaj diplomatic. Pentru că una e să spui, în general, că Rusia nu are de gând să atace Europa — pentru noi asta sună ridicol, sincer, pentru că nici nu am avut intenția. Dar dacă vor să audă asta de la noi, bine, hai să o consemnăm oficial, nu e nicio problemă, a spus Putin în dialogul cu jurnaliștii. 

Dictatorul rus a mai adăugat:  Există însă oameni — mi se pare că nu sunt chiar în toată firea — care public, sau poate în interes propriu, spun ceva anume ca să obțină beneficii, și le spun propriilor cetățeni că Rusia se pregătește să atace Europa și că trebuie întărit urgent potențialul de apărare. Fie servesc interesele industriei de apărare, ale unor companii private, fie încearcă pe fondul acesta să-și ridice ratingurile politice interne, având în vedere starea jalnică a economiei și a domeniului social. E greu de spus ce îi motivează, dar din punctul nostru de vedere e o prostie totală, o minciună.

Putin a ținut, de asemenea să puncteze că Rusia nu va înceta ostilitățile până când ucrainenii nu vor ceda teritoriile pe care Rusia le revendică. 

„Vă spun foarte pe scurt, cred că va fi imediat clar despre ce este vorba. Până acum… Primim propuneri de a opri luptele în diverse zone, în diverse locuri. Ucraina ar urma să-și retragă trupele din teritoriile pe care le controlează, iar abia atunci ostilitățile s-ar opri. Dacă nu se retrag, vom obține acest lucru prin forță militară.”

Editor : A.R.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.