Premierul Danemarcei a cerut SUA să înceteze „amenințările” după ce Trump a spus că America are „în mod absolut nevoie” de Groenlanda

0
3
premierul-danemarcei-a-cerut-sua-sa-inceteze-„amenintarile”-dupa-ce-trump-a-spus-ca-america-are-„in-mod-absolut-nevoie”-de-groenlanda
Premierul Danemarcei a cerut SUA să înceteze „amenințările” după ce Trump a spus că America are „în mod absolut nevoie” de Groenlanda

Șefa guvernului danez, Mette Frederiksen, a cerut duminică Statelor Unite „să înceteze amenințările contra unui aliat istoric”, după ce Donald Trump a reiterat că SUA au „în mod absolut nevoie” de Groenlanda, potrivit AFP, citată de Agerpres.

„Trebuie să le spun foarte clar Statelor Unite: este total absurd să afirmi că SUA trebuie să preia controlul asupra Groenlandei”, a declarat Mette Frederiksen într-un comunicat oficial.

Reacția vine după ce Donald Trump a reluat ideea potrivit căreia teritoriul danez ar trebui să intre sub control american, invocând motive de securitate.

CITEȘTE ȘI: Danemarca cere „respect total” pentru integritatea Groenlandei, după mesajul soției unui consilier al lui Trump

Trump: SUA „au nevoie” de Groenlanda pentru securitatea națională

La sfârșitul lunii decembrie, președintele Statelor Unite a afirmat că SUA au nevoie de Groenlanda din considerente de „securitate națională” și a criticat Danemarca pentru lipsa investițiilor în teritoriu.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute la reședința sa privată de la Mar-a-Lago.

Tot atunci, Donald Trump l-a desemnat pe guvernatorul statului Louisiana, Jeff Landry, drept emisar special al SUA pentru Groenlanda, cu scopul de a aborda problemele legate de insulă.

Reacții la Copenhaga și Nuuk: „Groenlanda nu este de vânzare”

Decizia Washingtonului a provocat reacții puternice atât la Copenhaga, cât și la Nuuk, capitala Groenlandei.

Autoritățile daneze și guvernul autonom al insulei au reiterat că Groenlanda nu este de vânzare și au cerut respectarea suveranității teritoriale.

Groenlanda, teritoriu autonom aflat sub suveranitatea Danemarcei, este considerată strategică și bogată în resurse naturale.

În trecut, Donald Trump a mai sugerat posibilitatea ca SUA să exploreze opțiuni pentru ca insula să treacă sub jurisdicție americană, declarații care au fost respinse ferm de autoritățile daneze.

Noile afirmații ale liderului de la Casa Albă reaprind tensiunile diplomatice dintre Washington și Copenhaga, într-un context geopolitic sensibil în regiunea arctică.

Editor : A.D.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.