
O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a plecat vineri, în jurul orei 19:00, din Baza 90 Transport Aerian, de la Otopeni, cu destinaţia Elveţia, pentru a transporta şase pacienţi diagnosticaţi cu arsuri la un spital din Paris, Franţa, informează Ministerul Apărării Naţionale.
Potrivit sursei citate, pacienţii vor fi monitorizaţi pe timpul zborului de o echipă medicală mixtă asigurată de Forţele Aeriene Române şi de UPU SMURD al SCUB Floreasca.
Misiunea aeronavei a fost aprobată la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în baza cererii de asistenţă internaţională formulată de autorităţile din Confederaţia Elveţiană, prin intermediul Mecanismului European de Protecţie Civilă, precizează MApN.
Sursa menţionată aminteşte că mecanismul a fost instituit în 2001 de Uniunea Europeană pentru a permite ţărilor participante (UE şi non-UE) să îşi coordoneze asistenţa în cazul unei situaţii de urgenţă la scară largă care nu poate fi rezolvată doar de sistemul de protecţie civilă al unei ţări.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, a declarat, vineri, că România ajută Elveţia în urma incendiului de la barul din staţiunea Crans-Montana datorită activării Mecanismului european de protecţie civilă, el arătând că multe dintre procedurile acestui mecanism de asistenţă au fost create după lecţia tragediei de la „Colectiv” din 2015.
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat, vineri, că, în urma deciziei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, o aeronavă militară este pregătită să decoleze pentru a transporta, de la Lausanne spre Paris, şase tineri cu arsuri grave în urma incendiului de la Crans-Montana. Ministrul a explicat că Armata oferă sprijinul, „fără a întreba cine plăteşte cheltuielile, sau dacă au fost ori nu prevăzuţi bani în buget”.
Procurorul general din Valais, Beatrice Pilloud, a declarat vineri că incendiul din barul din Crans-Montana, soldat cu cel puţin 40 de morţi şi 119 răniţi pare să fi izbucnit din cauza „artificiilor puse pe sticle de şampanie care au fost ţinute prea aproape de tavan”, relatează The Guardian şi Reuters.
Editor : C.L.B.

