Arheologii spun că au rezolvat un mister vechi de aproape 200 de ani: scheletul aflat într-un sarcofag roman, descoperit în 1820 pe domeniul Abației Westminster, aparține de fapt unui abate medieval, din secolul 11, relatează The Guardian.
Descoperit inițial în 1820, sarcofagul din piatră de calcar a fost excavat oficial în 1869 dintr-o zonă care astăzi este acoperită cu iarbă, de-a lungul laturii de nord a navei abației, dar care a fost pe vremuri curtea unei sacristii construite de Henric al III-lea. Însă descoperirea a dat naștere unui mister: ale cui erau rămășițele din interior?
Deși sarcofagul provenea din perioada romană târzie, având o inscripție în latină dedicată unui anume Valerius Amandinus și decorațiuni romane pe una dintre laturi, nu au fost găsite alte artefacte romane în excavările ulterioare ale zonei.
„Aceea nu a fost poziția sa inițială de înmormântare”, a declarat prof. Warwick Rodwell, arheolog consultant la Westminster Abbey, menționând că este foarte probabil ca sarcofagul să fi fost adăpostit inițial în nișa murală a unui mausoleu și că Valerius Amandinus a fost un bărbat înstărit.
Mai mult, capacul sarcofagului din secolul al IV-lea era decorat cu o cruce mare, sculptată, despre care s-a demonstrat ulterior că a fost o modificare adusă capacului original. „Se întinde pe toată lungimea și lățimea capacului și este un tip foarte specific de cruce anglo-saxonă târzie”, a spus Rodwell.
Rodwell nu doar că descrie ceea ce se cunoștea anterior despre sarcofag, dar prezintă și constatările unei investigații mai recente din 2018, desfășurate ca parte a planurilor de a expune sarcofagul în Galeriile Jubileului de Diamant al Reginei.
Ca parte a acelei lucrări, sarcofagul a fost dus într-un laborator și capacul i-a fost îndepărtat. „Și acolo, în interior, se afla scheletul”, a spus Rodwell.
Descoperirea a fost oarecum o surpriză, având în vedere că dovezile scrise sugerau că scheletul fusese pierdut. Cu toate acestea, Rodwell a spus că oasele se potriveau cu cele reprezentate în desenele din secolul al XIX-lea. O analiză ulterioară a sugerat că rămășițele aparțineau unui bărbat cu o înălțime de 1,75 m și cu o vârstă cuprinsă între 35 și 49 de ani.
Într-o altă întorsătură de situație, când interiorul sarcofagului a fost curățat, experții au găsit pe fundul acestuia conturul dreptunghiular al unei substanțe albe. Rodwell a spus că acest lucru sugerează că trupul fusese acoperit cu var stins înainte de a fi pus într-un sicriu de lemn și apoi așezat în interiorul sarcofagului.
Datarea cu radiocarbon a oaselor a sugerat că acestea proveneau de la sfârșitul secolului al X-lea sau începutul secolului al XI-lea. Acum, Rodwell susține că are răspunsul privind identitatea bărbatului, sugerând că a fost cel mai probabil un stareț medieval.
„Nimeni cu un rang mai mic nu ar fi fost îngropat într-un asemenea mod”, a spus el, adăugând că capacul a fost un alt indiciu. „Crucea latină indică de asemenea un înalt cleric.”
Potrivit lui Rodwell, există doi posibili abați care se potrivesc descrierii: Ælfwig, care a murit în jurul anului 1020, și Wulfnoth, care a murit în jurul anului 1049. Rodwell crede că Ælfwig este candidatul cel mai probabil, menționând că acesta era deja călugăr la Westminster când a murit starețul anterior și că a slujit aproximativ 27 de ani în această funcție.
Rodwell a sugerat că sarcofagul reutilizat a fost cel mai probabil înhumat în brațul estic al bisericii abației, având capacul drept lespede funerară în podea, înainte de a fi dezgropat și reînhumat în timpul lucrărilor de construcție ale lui Henric al III-lea.
„Este ca atât de multe lucruri în arheologie. Există mult mai multă complexitate decât pare la prima vedere”, a spus Rodwell.
Editor : M.B.