Moscova se fortifică. Ce măsuri iau autoritățile după ce capitala Rusiei a fost lovită puternic de ucraineni

0
2
moscova-se-fortifica.-ce-masuri-iau-autoritatile-dupa-ce-capitala-rusiei-a-fost-lovita-puternic-de-ucraineni
Moscova se fortifică. Ce măsuri iau autoritățile după ce capitala Rusiei a fost lovită puternic de ucraineni

Comandouri responsabile cu instalarea de baterii antiaeriene în Moscova au desfăşurat echipamente de apărare, inclusiv rachete Panţir S-1, în diferite puncte din capitala rusă începând de joi seară şi până vineri dimineaţă devreme, inclusiv pe clădiri rezidenţiale, ca răspuns la atacurile ucrainene.

Unul dintre punctele în care au fost observate operaţiuni ale serviciilor de apărare a fost în districtul Certanovo din nordul Moscovei, unde un sistem de rachete antiaeriene autopropulsate Panţir S-1 şi artilerie a fost instalat pe acoperişul unei clădiri rezidenţiale, informează EFE, preluată de Agerpres. 

Operaţiunea, efectuată cu ajutorul elicopterelor, a avut loc în jurul orei 5:00 (ora Moscovei), profitând de lumină şi de traficul redus. În acest timp, a fost transportat şi instalat şi ceea ce pare a fi centrul de comandă al sistemului antiaerian.

În urmă cu doar o săptămână, în oraş au avut loc manevre similare, inclusiv în acelaşi punct din districtul Certanovo, la sud de centrul Moscovei, la aproximativ 12 kilometri de Kremlin.

Peste 600 de drone doborâte

Autorităţile ruse continuă astfel să fortifice capitala, care în ultimele săptămâni a fost ţinta unor atacuri masive cu drone ucrainene, care afectează şi restul Rusiei, în principal infrastructura energetică şi logistică.

Ministerul Apărării rus a raportat vineri dimineaţă că a doborât un total de 660 de drone ucrainene peste noapte în 12 regiuni ale ţării, peninsula ucraineană Crimeea anexată şi mările Azov şi Neagră.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a relatat pe reţelele de socializare că apărarea a interceptat aproximativ 50 de drone care se îndreptau spre capitala rusă. 

Editor : C.S.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.