Reacția lui Peiu după ce Veștea a spus că nu îl deranjează „dacă parlamentari AUR îl vor vota din patriotism”

0
2
reactia-lui-peiu-dupa-ce-vestea-a-spus-ca-nu-il-deranjeaza-„daca-parlamentari-aur-il-vor-vota-din-patriotism”
Reacția lui Peiu după ce Veștea a spus că nu îl deranjează „dacă parlamentari AUR îl vor vota din patriotism”

Premierul desemnat, Adrian Veştea, a afirmat, marţi seară, că nu are „niciun fel de rezervă de a sta de vorbă cu absolut oricine” pentru a obţine voturi în vederea susţinerii guvernului pe care îl va propune. „Eu îi aştept pe toţi cei care sunt de bună credinţă, nu mă deranjează faptul că vor fi parlamentari AUR care dau dovadă de patriotism”, a susţinut el. Petrișor Peiu, președintele Consiliului Național AUR, a declarat, în exclusivitate la Digi24, că formațiunea politică pe care o reprezintă nu va acorda niciun vot în Parlament, subliniind: „Nu în viața asta”. Acesta a adăugat faptul că pentru AUR „Adrian Veștea nu există, el este, de fapt, Nicușor Dan”.

În legătură cu afirmațiile lui Adrian Veștea, Petrișor Peiu, președintele Consiliului Național AUR, a spus că premierul desemnat a bravat când a declarat așa ceva. „Parlamentarii noștri vor sta în bancă și vor striga «Prezent, nu votez!»”.

Liderul senatorilor AUR a spus, referitor la o posibilă susținere a lui Veștea, că acest lucru nu se va întâmpla: „Nu în viața asta!”.

„Nu votăm un guvern care este expresia voinței personale a președintelui. Nu ne întoarcem la epoca lui Carol al II-lea”

„În primul rând, nu putem vota un guvern care este expresia voinței personale a președintelui. Nu ne putem întoarce la epoca lui Carol al II-lea. Ăsta este primul motiv. Al doilea motiv este că domnul Veștea a anunțat că va prelua integral programul guvernului Bolojan. Or, noi am votat o moțiune de cenzură care a dus la demiterea guvernului Bolojan. Nu pentru că domnul Bolojan avea ceva, ci pentru că nu eram de acord cu programul și cu măsurile economice pe care domnia sa le-a promovat, domnia sa, guvernul domniei sale”, a afirmat Petrișor Peiu.

Nu este o chestiune personală împotriva domnului Bolojan, care altminteri este un om decent, ci este împotriva programului pe care l-a aplicat guvernul domniei sale. Deci, ar fi culmea să votăm acum un nou premier care vine cu același program. E o lipsă de logică.

„Adrian Veștea nu există, el este, de fapt, Nicușor Dan. Este o intoxicare”

Întrebat cum i se pare declarația lui Veștea, în condițiile în care Nicușor Dan a spus că nu este de acord cu un guvern care să fie sprijinit de partidul extremist AUR, Peiu a declarat că, în opinia sa, „Adrian Veștea nu există. El este, de fapt, Nicușor Dan, care s-a chemat Eugen Tomac până acum câteva zile, și acum se cheamă Adrian Veștea. Tocmai de asta vă spun că este o intoxicare. Dumneavoastră credeți, așa cum m-ați cunoscut, de pe poziții oarecum ostile, că eu sunt un om care își schimbă cuvântul și care uită ce a spus Nicușor Dan? Hai să fim serioși, nu vom uita niciodată ce a spus Nicușor Dan”.

„Oamenii care intră într-un partid aderă la un set de principii. Ei nu se schimbă pentru că le spune conducerea partidului. Faceți așa, sau faceți altfel. Oamenii care sunt în grupul nostru, în grupurile noastre parlamentare, cei 90 de oameni au decis cu toții că vor sta în bancă și vor striga «Prezent, nu votez!» atunci când le va fi strigat numele. Nu există varianta în care un parlamentar AUR va vota un guvern impus de Nicușor Dan”, a completat președintele Consiliului Național AUR.

„Despre Mohammad Murad, este o informație scăpată la disperare de gruparea prezidențială”

Referitor la informația care circulă în legătură cu Mohammad Murad, potrivit căreia acesta ar negocia voturile a 15 parlamentari AUR, Petrișor Peiu a spus că „este o informație scăpată la disperare de gruparea prezidențială, care vede că cei pe care s-a bazat inițial, respectiv UDMR și o parte consistentă din PNL l-au părăsit, și atunci inventează niște voturi care nu există de fapt. Mohammad Murad este membrul nostru, este solidar cu noi în deciziile noastre. Mohammad Murad a criticat în repetate rânduri politica economică a Guvernului Bolojan.

„O bravadă a domnului Veștea, asociată cu personalitatea discutabilă a domniei sale”

„Domnul Veștea a spus că va prelua integral programul Guvernului Bolojan. Deci nu văd un motiv pentru care am crede chiar și o fărâmă, sau chiar pentru cinci secunde așa ceva. Este o bravadă a domnului Veștea care, asociată cu personalitatea discutabilă a domniei sale, ne arată panoplia redusă de instrumente pe care le are puterea domnului Nicușor Dan în ziua de azi”, a conchis Petrișor Peiu.

Citiți și:

Adrian Veştea spune că va propune un Guvern format din PSD-PNL și miniștri tehnocrați: „Unii erau și pe lista lui Eugen Tomac”

Veștea, după discuția cu Nicușor Dan: Nu am rezerve să negociez. Și parlamentari de la USR vor participa la vot

Planul făcut în taină de PNL-USR-UDMR: Bolojan nu va mai fi propus premier. Cele două soluții pe care le au pentru Nicușor Dan (surse)

Editor : Liviu Cojan

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.