Parlamentul European va dezbate şi adopta o rezoluţie privind atacurile cu drone ruseşti asupra României

0
3
parlamentul-european-va-dezbate-si-adopta-o-rezolutie-privind-atacurile-cu-drone-rusesti-asupra-romaniei
Parlamentul European va dezbate şi adopta o rezoluţie privind atacurile cu drone ruseşti asupra României

La iniţiativa eurodeputatului Victor Negrescu şi a Grupului S&D, Parlamentul European va organiza marţi, 16 iunie, o dezbatere în sesiunea plenară de la Strasbourg urmată de adoptarea unei rezoluţii privind acţiunile provocatoare ale Federaţiei Ruse şi incursiunile repetate ale dronelor pe teritoriul României.

Sub titlul „Acţiunile provocatoare inacceptabile ale Federaţiei Ruse şi încălcările spaţiului aerian al României, statelor baltice şi Finlandei prin incursiuni ale dronelor ruseşti”, dezbaterea are loc în urma incidentelor grave produse în ultimele săptămâni, inclusiv cel din 29 mai asupra unui bloc de locuinţe din Galaţi, soldat cu răniţi, inclusiv un copil, precum şi explozia unei drone maritime în Portul Constanţa, din 5 iunie.

Vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a solicitat în mod constant o reacţie europeană fermă a încălcărilor repetate ale spaţiului aerian românesc şi a numeroaselor incidente provocate de războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

„Faptul că Parlamentul European va dezbate şi va adopta o rezoluţie dedicată acestor incidente reprezintă un semnal politic puternic. Nu putem accepta ca cetăţenii europeni, comunităţile de la graniţa Uniunii Europene şi infrastructura strategică a României să fie expuse unor riscuri directe fără un răspuns coordonat la nivel european. Securitatea frontierelor externe ale Uniunii Europene înseamnă securitatea fiecărui cetăţean european”, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu.

Obiective

Obiectivul rezoluţiei este de a consolida securitatea pe flancul estic al Uniunii Europene, inclusiv de a solicita:
– dezvoltarea unui sistem european comun de monitorizare, avertizare timpurie şi răspuns rapid împotriva ameninţărilor aeriene şi maritime fără pilot;
– suplimentarea capacităţilor anti-drone şi de apărare aeriană în România;
– consolidarea prezenţei militare şi a capacităţilor de descurajare pe flancul estic;
– sprijinirea producţiei europene de drone şi sisteme anti-drone în statele aflate în prima linie de apărare;
– adaptarea instrumentelor financiare europene pentru a permite despăgubirea rapidă a comunităţilor afectate de atacuri şi incidente de securitate.

Un element central al rezoluţiei îl reprezintă solicitarea de a operaţionaliza rapid Hubul European de Securitate Maritimă la Marea Neagră, preferabil la Constanţa, iniţiativă promovată de europarlamentarul Victor Negrescu în ultimii ani şi susţinută deja prin rezoluţiile Parlamentului European privind bugetul Uniunii Europene pentru 2026 şi 2027.

„România este în prima linie a apărării Europei. Poziţia sa strategică, rolul Portului Constanţa, experienţa acumulată în gestionarea riscurilor generate de războiul din Ucraina şi capacităţile sale operaţionale fac din ţara noastră cea mai potrivită locaţie pentru găzduirea Hubului European de Securitate Maritimă la Marea Neagră. Este momentul să trecem de la declaraţii la decizii concrete”, a subliniat vicepreşedintele legislativului european, Victor Negrescu.

Dezbaterea şi votul din Parlamentul European reprezintă unul dintre cele mai importante demersuri europene dedicate securităţii României de la începutul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi transmit un mesaj clar de solidaritate cu cetăţenii şi comunităţile din România afectate de aceste incidente.

Editor : Sebastian Eduard

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.