
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunţat marţi că Biroul Permanent al Senatului a decis extinderea obiectului de activitate al comisiei de anchetă privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu şi investigarea zborului privat în Mikonos al judecătorului CCR Cristian Deliorga. Plenul Senatului a aprobat propunerea Biroului Permanent, iar hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial.
ACTUALIZARE 22:24 Deplasarea judecătorului Curţii Constituţionale Cristian Deliorga la Mykonos, pe 8 iulie, cu un avion privat de tip Embraer Legacy 600, pe ruta Bucureşti – Mykonos, va face obiectul unei anchete parlamentare la Comisia pentru constituţionalitate de la Senat.
Potrivit unei hotărâri a Senatului, publicată marţi seară în Monitorul Oficial, Comisia pentru constituţionalitate va urmări mai multe obiective suplimentare:
- clarificarea circumstanţelor şi a scopului deplasării judecătorului Cristian Deliorga la Mykonos, la data de 8 iulie
2026; - clarificarea naturii relaţiilor dintre persoanele participante la deplasare şi judecătorul Cristian Deliorga;
- clarificarea modalităţii de organizare şi de acoperire a costurilor deplasării, inclusiv identificarea persoanei sau a
entităţii care a achitat transportul judecătorului Cristian Deliorga; - identificarea eventualelor beneficii materiale sau de altă natură primite de judecătorul Cristian Deliorga în legătură cu această deplasare;
- clarificarea altor împrejurări legate de această deplasare, relevante pentru independenţa, imparţialitatea şi integritatea judecătorului Cristian Deliorga şi de natură să afecteze încrederea publică în actul jurisdicţional al Curţii Constituţionale.
„Verificările (…) se realizează în limitele competenţelor constituţionale şi regulamentare ale comisiei, cu respectarea independenţei Curţii Constituţionale şi a judecătorilor acesteia, fără examinarea ori cenzurarea soluţiilor jurisdicţionale şi fără substituirea autorităţilor competente să stabilească forme de răspundere juridică”, se arată în hotărâre.
Concluziile anchetei parlamentare realizate de Comisia pentru constituţionalitate se cuprind într-un raport care se prezintă Biroului permanent al Senatului în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii.
ACTUALIZARE 17:20 Plenul Senatului a aprobat, marţi, extinderea obiectului anchetei realizate de Comisia de constituţionalitate şi asupra condiţiilor şi împrejurărilor în care un judecător al Curţii Constituţionale, Cristian Deliorga, s-a aflat într-un zbor privat cu destinaţia Mykonos împreună cu mai mulţi politicieni.
Aceeaşi comisie are în vedere şi întâlnirea premierului interimar Ilie Bolojan cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu.
Solicitarea de extindere a anchetei a fost făcută de grupurile parlamentare ale PNL şi USR.
Plenul a mai aprobat ca termenul de depunere la Biroul permanent a raportului comisiei să fie prelungit cu 30 de zile, începând de marţi.
Atât pentru extinderea obiectului de activitate al Comisiei, cât şi pentru prelungirea termenului pentru raport au fost înregistrate 107 voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi o abţinere.
Știrea inițială
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunţat marţi că Biroul permanent al Senatului a decis extindea obiectului de activitate al comisiei de anchetă privind întâlnirea premierului interimar Ilie Bolojan cu preşedintele CCR, Simina Tănăsescu, urmând să se analizeze şi zborul privat în insula Mikonos a mai multor politicieni şi a unui judecător CCR.
Abrudean a afirmat că plenul este cel care va lua decizia finală la ora 16:00, urmând ca, dacă acest lucru se întâmplă, activitatea comisiei să fie reorganizată şi cu acest nou obiectiv.
„Având în vedere că vorbim de două cazuri foarte diferite din punctul nostru de vedere, pe de-o parte avem o întâlnire între doi şefi de instituţii într-o instituţie, în Senatul României, confirmată public, pe de altă parte avem un zbor privat, care încă n-a fost lămurit din mai multe puncte de vedere. Cred că nu putem avea dublă măsură aici, trebuie să judecăm cu aceleaşi argumente pe masă şi să stabilim ce e de făcut în continuare. Deci, din acest punct de vedere, acesta este mandatul pe care Comisia de Constituţionalitate îl are şi asupra anchetei, dacă plenul va stabili acest lucru, urmând ca mai departe să vedem care sunt paşii de urmat”, a precizat preşedintele Senatului.
Mircea Abrudean a mai declarat că a clarificat public motivele pentru care a pus la dispoziţia premierului României Biroul preşedintelui Senatului, pentru a avea întâlniri în Parlamentul României.
„Nu văd motive pentru care ar trebui să dau explicaţii suplimentare. Am spus şi atunci că, din respect pentru această instituţie şi pentru colegii mei, voi analiza dacă particip, având în vedere extinderea obiectului acestei anchete şi dacă plenul Senatului va încuvinţa acest lucru, voi clarifica, după şedinţa Premiului de astăzi, dacă voi participa şi când la acest eveniment”, a menţionat el.
Întrebat ce finalitate aşteaptă în această comisie, Mircea Abrudean a afirmat că în afară de clarificări, nu avem ce să obţinem.
„Asta este realitatea. Din punctul meu de vedere, pe speţa întâlnirii Bolojan-Tănăsescu, aceste clarificări s-au dat public de către cei doi. Mai mult de atât, nu cred că poate să obţină nici o comisie de anchetă sau o comisie permanentă care face anchetă. Cu privire la celălalt caz, vom vedea (..) pentru că vorbim de criterii de transparenţă şi integritate, mai ales când vorbim despre judecătorii Curţii Constituţionale şi cred că ele trebuie să fie aplicate în aceeaşi măsură”, a menţionat el.
Abrudean a mai declarat că a aflat din presă despre întâlnirea Bolojan-Simina Tănescu, din biroul său de la Senat.
„Am aflat din presă, da. (..) Am clarificat faptul că am avut o înţelegere ca dumnealui să se întâlnească în biroul pe care l-a ocupat temporar cu cine consideră necesar, atunci când are întâlnire la Parlament, că nu se poate întâlni la grupul PNL sau pe holuri. Nu m-a interesat niciodată cu cine se întâlneşte premierul, nu i-am cerut socoteală şi nu e treaba mea să fac asta, considerând că premierul României se întâlneşte cu oameni cu care are tot dreptul să se întâlnească, lideri politici, şefi de instituţii”, a subliniat Abrudean.
Editor : A.C.

