
Actrița Hayden Panettiere a murit subit pe 16 august 2026, la doar 36 de ani. Acum, fostul ei logodnic, Vladimir Kliciko, a făcut o declarație emoționantă și apel la respectarea intimității familiei acesteia, scrie focus.de.
Vladimir Kliciko împărtășește fanilor săi de pe Instagram câteva rânduri emoționante și o fotografie. „Vestea morții tragice a lui Hayden mă umple de o profundă tristețe. A părăsit această lume mult prea devreme”, se arată în postare. Deși cei doi nu mai erau împreună, actrița a reprezentat o parte importantă din viața sa.
„Cu talentul ei extraordinar, și-a construit o carieră impresionantă și, în același timp, a trăit și partea întunecată a unei industrii extrem de exigente. Nimic nu va șterge timpul petrecut împreună sau locul pe care l-a ocupat în viața noastră”, a spus Kliciko.
De asemenea, el promite: „Îi voi vorbi mereu lui Kaya cu respect despre mama ei și mă voi asigura că își va aminti de persoana care a fost Hayden.”
El și-a exprimat cele mai sincere condoleanțe față de părinții lui Hayden, prietenii și fanii acesteia. În același timp, a cerut ca sentimentele și intimitatea familiei să fie respectate în aceste momente grele.
În final, a declarat că nu dorește să facă alte declarații în acest moment. „Odihnește-te în pace, Hayden. Fie ca tu să-ți găsești pacea veșnică. #WeLoveYouHayden”, a scris el la final.
Hayden Panettiere: Cauza decesului
Autopsia preliminară a actriţei, modelului şi cântăreţei americane Hayden Panettiere, care a decedat luni la vârsta de 36 de ani, a exclus existenţa unor urme violenţă sau un act criminal, în aşteptarea stabilirii cauzei oficiale a decesului, informează marţi agenţia de presă EFE, preluată de Agerpres.
„Nu au fost găsite semne de traumatism, care ar fi putut contribui la deces. Cauza şi modul în care a survenit decesul urmează să fie stabilite în urma unei analize mai aprofundate şi a unor analize suplimentare”, a anunţat luni, într-un comunicat, biroul medicului legist din Greenville, Carolina de Sud, unde a fost găsit trupul actriţei.
O cunoștință de-ale lui Hayden Panettiere a sunat la 911 duminică, puțin înainte de ora locală 14:00. Când polițiștii și echipajele de urgență au sosit la Judson Mill Lofts, un complex de apartamente situat la vest de centrul orașului Greenville, au găsit o femeie în stare de inconștiență, care nu răspundea la stimuli, scrie The New York Times.
Potrivit comunicatului, Panettiere se afla în stop cardio-respirator la momentul la care serviciile specializate au sosit la locuinţa situată în complexul rezidenţial Judson Mill Lofts din Greenville, în urma unui apel de urgenţă.
Panettiere a început să joace în copilărie şi a avut o bogată carieră în televiziune şi cinema. Ea a jucat, printre altele, în drama cu supereroi „Heroes”, în serialul TV de succes „Nashville” – cu două nominalizări la Globurile de Aur -, dar şi în „Bring It On: All Or Nothing”, „Remember the Titans”, „Raising Helen”, „Ice Princess”, „Scream” sau în „Sleepwalker”.
Actriţa a vorbit deschis despre dificultăţile cu care s-a confruntat în viaţa personală în cartea sa de memorii intitulată „This Is Me: A Reckoning”, publicată în luna mai.
Editor : M.C

