Criticile aduse NATO și aliaților de către Donald Trump accelerează discuțiile despre un „pilon european” în cadrul alianței – un concept vechi de peste 30 de ani care rămâne nedefinit, potrivit Euractiv.
De la revenirea sa la președinție, acum un an și jumătate, Trump a testat în repetate rânduri alianța, insistând asupra unor cheltuieli mai mari pentru apărare, menținând amenințările SUA cu preluarea Groenlandei și criticând aliații pentru că nu au ajutat la redeschiderea Strâmtorii Ormuz în timpul conflictului cu Iranul.
„NATO nu a fost acolo când am avut nevoie de ei”, a scris Trump, miercuri, pe rețelele sociale, după ce secretarul general al alianței, Mark Rutte, a zburat la Washington pentru a dezamorsa tensiunile.
Remarcile sale și semnalele că SUA ar putea reduce prioritățile apărării Europei au reaprins apelurile pentru un rol european mai puternic, sau un pilon european, în cadrul NATO.
Atribuită inițial lui John F. Kennedy în 1962, ideea a apărut ulterior în conceptul strategic al NATO din 1991, îndemnând membrii europeni să își asume o responsabilitate mai mare pentru apărare. Decenii mai târziu, ea rămâne deschisă interpretărilor.
Capacități europene
Franța, de exemplu, în Revizuirea sa Strategică din 2025, o definește ca europenii să aibă capacitățile de a-și îndeplini obligațiile, fiind în același timp capabili să „acționeze împreună în mod independent” pentru propria apărare.
Pentru SUA, asta a însemnat ca Europa să contribuie cu mai multe capabilități la apărarea comună a NATO, în timp ce Washingtonul păstrează controlul asupra conducerii, planificării militare și descurajării nucleare, a declarat Jamie Shea, fost secretar general adjunct al NATO.
Pilonul european „poate fi văzut ca îndeplinirea obiectivelor de capabilitate de către europeni”, a declarat Juraj Majcin, analist politic pentru apărare și securitate la Centrul European de Politici. Europenii încă se bazează foarte mult pe resursele SUA pentru rachetele balistice cu rază lungă de acțiune, dar și pentru țintirea și informațiile spațiale.
Aliații NATO au convenit în iunie anul trecut să aloce 5% din PIB-ul lor apărării până în 2035, după ce Trump i-a criticat pe europeni pentru că nu cheltuiesc suficient și se bazează prea mult pe Washington. La acea vreme, SUA încă furnizau peste 40% din toate capabilitățile NATO.
De atunci, UE, din care fac parte și 23 de aliați NATO, a fost de acord să modifice regulile fiscale și să strângă fonduri de pe piețe pentru a acoperi lacunele din nouă domenii ale capabilităților de apărare, care includ drone, muniții, dar și domeniul maritim și cibernetic. Lucrul la aceste lacune susține obiectivele NATO în materie de capabilități și, prin urmare, completează activitatea alianței, a declarat ministerul sloven al Apărării pentru Euractiv.
Însă reacția SUA a fost mixtă. Americanii le cer europenilor să își gestioneze singuri securitatea, ceea ce necesită îmbunătățirea capacității de producție internă a Europei. Washingtonul continuă însă să îndemne țările UE să achiziționeze echipamente americane, privând efectiv producătorii europeni de potențiale comenzi și venituri.
„SUA nu pot avea ambele lucruri”, a spus Shea. „Ce s-ar fi întâmplat dacă SUA ar fi anulat toate contractele Patriot cu Europa, pentru că are nevoie de aceste capabilități de apărare aeriană în Orientul Mijlociu?”
Citește și:
Procesul decizional european
O altă problemă spinoasă este luarea deciziilor.
NATO a fost fondată după cel de-Al Doilea Război Mondial, pornind de la premisa că o prezență militară americană ar descuraja agresiunea. Deciziile sunt luate prin consens în cadrul Consiliului Nord-Atlantic, în timp ce un oficial american îndeplinește funcția de Comandant Suprem al Forțelor Aliate în Europa (SACEUR), supraveghind planurile de apărare.
„Întregul scop al NATO este ca americanii să poată lupta în Europa sub conducerea americană”, a remarcat Majcin.
Însă criticile lui Trump i-au împins pe unii aliați să solicite o mai mare independență. Ministerul francez al Apărării a declarat, săptămâna trecută, după ce a fost întrebat despre pilonul european al NATO, că europenii „trebuie să fie capabili să ia propriile decizii”.
Pentru Leonard Schuette, cercetător în cadrul programului de securitate internațională de la Universitatea Harvard, pilonul european implică o „reechilibrare a structurii de comandă a NATO”, cu mai mulți europeni în poziții de conducere. Dar asta nu înseamnă acționarea independentă de SUA în cadrul NATO, ceea ce ar însemna schimbarea structurii alianței.
Washingtonul a transmis, de asemenea, semnale contradictorii, trimisul NATO Matthew Whitaker sugerând că Germania ar putea prelua rolul SACEUR. De asemenea, se așteaptă ca aceasta să renunțe la comanda forțelor NATO din Napoli și Norfolk și să preia în schimb conducerea Comandamentului Maritim (MARCOM), una dintre cele trei capabilități de bază ale alianței.
În termeni absoluți, „pilonul european ar însemna că europenii ar putea face lucruri, nu doar atunci când SUA nu doresc să contribuie cu forțe, ci și acolo unde SUA nu sunt de acord”, a subliniat Majcin. Însă acest lucru rămâne foarte puțin probabil, având în vedere că un oficial american este SACEUR.
Unii experți sugerează că aliații europeni ar putea, prin urmare, opera în afara alianței, în așa-numitele coaliții ale celor dispuși, odată ce au capacitățile de a acționa independent.
„Europenii vor să fie flexibili”, a remarcat Shea, adăugând că ar putea dezvolta o structură de apărare care să poată funcționa cu SUA, dar și independent în afara NATO, „dacă SUA folosesc regula consensului NATO pentru a-i împiedica pe europeni să acționeze în propriile interese”.
Miniștrii apărării din Regatul Unit, Franța, Germania, Polonia și Italia, de exemplu, se întâlnesc deja într-un format stabilit.
Atacurile repetate ale lui Trump asupra aliaților cu privire la Strâmtoarea Ormuz au escaladat tensiunile care abia se diminuaseră după amenințarea sa de a prelua Groenlanda, un teritoriu de peste mări al Danemarcei, aliată NATO. Criticile sale la adresa NATO vor fi din nou prezente la summitul alianței din iulie, menit inițial să se concentreze pe angajamentele de cheltuieli.
Citește și:
Editor : Ș.R.