
Liderii PSD de la București, președinții de filială din țară, dar și parlamentarii social-democrați s-au reunit la Sinaia pentru a stabili ce variantă de Guvern vor susține. Sorin Grindeanu rămâne propunerea de premier, însă social-democrații sunt deschiși negocierilor, în cazul în care Nicușor Dan va pune pe masă o altă variantă, a declarat Ionuț Pucheanu la Digi24. Potrivit unor surse politice, șeful statului ar lua în calcul desemnarea unui premier independent, care să formeze un Guvern cu miniștri PSD.
PSD decide ce Guvern susține
Consiliul Politic Național al PSD și grupurile parlamentare ale partidului se reunesc, luni, 31 august, la Sinaia. Începând cu ora 11:00 este programată ședința CPN, iar de la ora 15:00 va avea loc reuniunea grupurilor parlamentare ale PSD.
Social democrații vor stabili mandatul cu care conducerea partidului va merge la negocierile pentru formarea unui viitor Guvern, în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat că va relua negocierile cu partidele, de la 1 septembrie.
Două variante sunt pe masa liderilor PSD: să meargă mai departe cu un Guvern format exclusiv din social-democrați, sau un Guvern din care să facă parte, chiar dacă nu vor avea funcția de premier.
Potrivit surselor Digi24, Alexandru Nazare rămâne în continuare un nume agreat de PSD, fie pentru funcția de premier sau, dacă nu, ca ministru al Finanțelor.
În plus, se poartă negocieri pentru ca UDMR să se alăture social-democraților și să susțină viitorul Guvern sau chiar să facă parte din Executiv, au declarat aceleași surse.
Pucheanu: „Dacă președintele vine cu o altă nominalizare, putem discuta”
Ionuț Pucheanu, prim-vicepreședintele PSD, a declarat la Digi24 că prima variantă a partidului este propunerea lui Sorin Grindeanu pentru funcția de premier, însă lucrurile mai pot fi discutate, în funcție de varianta dorită de șeful statului:
„Noi mereu am fost deschiși la variante ca să ieșim din criză. Evident că, pentru noi, Sorin Grindeanu este prima opțiune. Dar, dacă președintele vine cu o altă nominalizare, și alta decât Mureșan, cu siguranță putem sta la masă să discutăm variante pe care le putem încropi”.
Pucheanu a mai stransmis că varianta lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier „este exclusă pentru PSD”.
„În rest, un independent nu cred că ar fi nicio problemă din partea colegilor mei”, a mai spus acesta.
Întrebat dacă PSD va negocia cu „puciștii” din PNL, dar și cu grupurile parlamentare mai mici pentru a aduna voturi, social-democratul a transmis:
„Cu siguranță, aceste lucruri s-au mai întâmplat și se vor întâmpla. Este un dialog constant cu cei pe care i-ați amintit”.
Noi negocieri la Cotroceni
Președintele Nicușor Dan îi va chema de la 1 septembrie pe liderii partidelor la noi consultări, iar o nominalizare de premier ar urma să aibă loc chiar în această săptămână. Surse politice au declarat că șeful statului ar lua în calcul un Guvern cu miniștri politici, chiar format în jurul PSD, dar cu premier independent.
Ce va face PNL
În cealaltă tabără, liberalii susțin că nu și-au schimbat decizia de a-l propune pe Siegfried Mureșan pentru șefia Executivului.
„Acum, Partidul Național Liberal are o decizie luată anterior, și anume de a-l propune pe Siegfried Mureșan ca premier împreună cu USR și UDMR. Nu am luat o altă decizie de atunci, pentru că nu au mai fost consultări oficiale”, a transmis Bolojan, pentru Coditianul, săptămâna trecută. Liderul PNL a mai subliniat că partidul își menține și decizia de a nu intra la guvernare alături de PSD.
Editor : A.G.

