
România preia oficial, la summitul SEECP de la Sofia, președinția Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est pentru perioada 1 iulie 2026 – 30 iunie 2027. La reuniune participă ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, care reprezintă țara noastră la evenimentul ce marchează 30 de ani de la înființarea formatului regional.
La reuniunea din capitala Bulgariei a SEECP participă ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, în numele preşedintelui Nicuşor Dan. Evenimentul marchează 30 de ani de la înfiinţarea formatului şi încheierea preşedinţiei deţinute de Bulgaria. În cadrul reuniunii, România va prelua oficial preşedinţia-în-exerciţiu a SEECP, pentru perioada 1 iulie 2026 – 30 iunie 2027.
Conform MAE, mandatul românesc la Preşedinţia SEECP va avea trei priorităţi:
- sprijinirea procesului de extindere a UE şi a integrării graduale a participanţilor în Piaţa Unică Europeană, precum şi promovarea vocii regiunii la nivelul instituţiilor europene;
- consolidarea rezilienţei în faţa ameninţărilor hibride şi cibernetice, a dezinformării, dar şi a dezastrelor naturale şi a urgenţelor medicale;
- dezvoltarea economică durabilă prin conectivitate energetică, de transport şi digitală, implementarea Strategiei SEE 2030 şi a Agendei Verzi pentru Balcanii de Vest, cu un accent special pe tineret şi societatea civilă.
„România va reprezenta în acest an obiectivele comune ale regiunii sub umbrela preşedinţiei pe care o preluăm astăzi la Sofia la întâlnirea liderilor ţărilor din Europa de sud-est. Suprapunerea anului preşedinţiei cu perioada negocierilor pentru viitorul buget multianual al UE ne va permite un focus crescut pentru proiectele strategice pentru conectarea UE la regiune, România fiind beneficiar nemijlocit al acestor proiecte. Conectarea mai bună a drumurilor, a căilor ferate, punctelor de trecere la frontieră, a pieţelor comerciale, a localităţilor de graniţă, deschide oportunităţi de creştere economică pentru regiune şi România ca partener pentru ţările din regiune pe drumul adaptării la normele europene consolidează rolul activ al ţării noastre în arhitectura deciziilor care privesc viitorul UE”, a transmis Oana Ţoiu.
Potrivit acesteia, după 30 de ani, transformarea regiunii se află „într-un moment cheie”, de la o regiune percepută ca instabilă la una cu potenţial „vizibil” de creştere şi proiecte de investiţii atractive pentru partenerii globali.
„Am ajuns la Sofia pentru Summitul SEECP și reuniunea miniștrilor de externe – 30 de ani de cooperare regională. Sub motto-ul „Rezilienți. Conectați. Europeni.”, vom lucra cu toți participanții pentru extinderea UE, reziliența și conectivitatea regiunii. Cu peste 150 de milioane de cetățeni, la intersecția marilor coridoare europene de transport, energie și date, regiunea noastră nu e o periferie, e un punct strategic al Europei”, a transmis Oana Țoiu pe X.
SEECP este un format regional lansat în 1996, la iniţiativa Bulgariei, fiind singurul forum de cooperare din Europa de Sud-Est creat şi gestionat de participanţii din regiune.
Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est reuneşte Ankara, Atena, Belgrad, Bucureşti, Chişinău, Ljubljana, Podgorica, Priştina, Sarajevo, Skopje, Sofia, Tirana şi Zagreb.
Editor : M.I.

