PNL somează PSD să explice „deplasarea de lux” cu avionul privat în Mykonos a lui Florin Manole, cu Victor Ponta şi Cristian Deliorga

0
1
pnl-someaza-psd-sa-explice-„deplasarea-de-lux”-cu-avionul-privat-in-mykonos-a-lui-florin-manole,-cu-victor-ponta-si-cristian-deliorga
PNL somează PSD să explice „deplasarea de lux” cu avionul privat în Mykonos a lui Florin Manole, cu Victor Ponta şi Cristian Deliorga

PNL cere PSD să explice public „deplasarea de lux” cu un avion privat în Mykonos a fostului ministru al Muncii Florin Manole, alături de un judecător al Curţii Constituţionale, Cristian Deliorga, Victor Ponta, alţi foşti miniştri şi oameni de afaceri. „Toţi participanţii, inclusiv Victor Ponta, prietenul PSD din Parlament, trebuie să ofere explicaţii clare”, se arată înr-un comunicat PNL.

„PSD şi participanţii trebuie să explice scopul real al călătoriei, de ce au fost suportate aceste cheltuieli şi în baza căror criterii au fost selectaţi pasagerii. Fostul ministru PSD, Petre-Florin Manole, care deplânge public situaţia profesorilor, medicilor, pensionarilor şi a tinerilor fără locuri de muncă, trebuie să explice cum se împacă acest discurs cu deplasările într-un avion privat către Mykonos, supranumită ‘insula bogaţilor’. Toţi participanţii, inclusiv Victor Ponta, prietenul PSD din Parlament, trebuie să ofere explicaţii clare. Presa estimează că zborul cu avionul privat putea costa aproximativ 50.000 de euro. Informaţiile apărute ulterior arată că una din deplasări ar fi fost plătită de Camera de Comerţ şi Industrie a României”, se arată într-un comunicat transmis luni de PNL.

PNL consideră că magistratul Cristian Deliorga trebuie să precizeze de ce un judecător constituţional a acceptat o asemenea deplasare, alături de politicieni şi oameni de afaceri, cine l-a invitat şi dacă i s-a cerut ceva în schimbul acestor beneficii, au mai transmis liberalii, care au menţionat că, de asemenea, acesta trebuie să dea explicaţii şi în legătură cu acuzaţia din mass-media privind o a doua deplasare cu avion privat, pe Coasta de Azur, împreună cu preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi „un controversat om de afaceri, condamnat penal”.

Potrivit liberalilor, organele competente, inclusiv CCR, trebuie să se autosesizeze în aceste două cazuri şi să verifice dacă asemenea relaţii au afectat sau puteau afecta independenţa judecătorului.

„PSD nu poate plânge în faţa camerelor pentru românii cu venituri mici, iar în afara lor să organizeze vacanţe de lux cu avioane private către destinaţiile milionarilor, în care sunt invitaţi decidenţi importanţi ai CCR. După cazul zborurilor Nordis, care se dovedeşte a nu fi unul singular, ci o meteahnă a PSD, această formaţiune nu mai poate cere românilor încredere, în timp ce în jurul partidului continuă să apară relaţii privilegiate între politicieni, oameni de afaceri şi persoane aflate în funcţii-cheie în stat. Românii au dreptul să ştie cine plăteşte, cine invită şi ce interese se află în spatele acestor deplasări”, a mai transmis PNL.

Un judecător CCR, Cristian Deliorga, fostul prim-ministru Victor Ponta, fostul ministru PSD al Muncii Florin Manole, un senator UDMR, István-Loránt Antal, președintele Camerei de Comerț și Industrii, dar și oameni de afaceri controversați au zburat cu un avion privat pe insula grecească Mykonos în luna iulie, dezvăluie PressOne.

O parte din ei – printre care Cristian Deliorga și președintele Camerei de Comerț și Industrii – au zburat împreună și la Nisa, cu câteva zile înainte, tot cu un avion privat.

Reacțiile celor care au zburat cu avionul privat au variat de la a spune că a fost un „eveniment privat” (Cristian Deliorga), până la „Nu îmi amintesc – ce să fac? Sunt în vârstă” (Victor Ponta).

Editor : B.P.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.