Oana Țoiu, discuții cu omologul din Pakistan: România, gata să sprijine „eforturile de mediere” a războiului din Orientul Mijlociu

0
1
oana-toiu,-discutii-cu-omologul-din-pakistan:-romania,-gata-sa-sprijine-„eforturile-de-mediere”-a-razboiului-din-orientul-mijlociu
Oana Țoiu, discuții cu omologul din Pakistan: România, gata să sprijine „eforturile de mediere” a războiului din Orientul Mijlociu

Oana Țoiu l-a sunat marți, 14 aprilie, pe viceprim-ministrul și ministrul de Externe al Pakistanului, Mohammad Ishaq Dar, ocazie cu care șefa diplomației române a exprimat „disponibilitatea României de a sprijini eforturile de mediere și de dezescaladare a conflictului și de a continua coordonarea cu partenerii regionali și internaționali”. Cei doi oficiali au vorbit despre negocierile de la Islamabad și perspectivele de redeschidere a Strâmtorii Ormuz.

„România este afectată de conflictele din Orientul Mijlociu pentru că securitatea globală, preţurile crescute din piaţa de energie şi accesul limitat la fertilizatori se simt şi aici”, a scris şefa diplomaţiei române pe pagina sa de Facebook.

În cadrul convorbirii telefonice, aceasta i-a mulţumit ministrului Ishaq Dar pentru eforturile de mediere ale Pakistanului.

„Alături de partenerii regionali, aceste demersuri au fost esenţiale pentru obţinerea acordului de încetare a focului şi pentru evitarea unei escaladări militare periculoase în regiune. Discuţia a reflectat speranţă, dar şi un optimism moderat, acordul de încetare a focului este fragil şi, în aceste zile, este prioritar ca SUA şi Republica Islamică Iran să continue discuţiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz pentru traficul naval, fără blocaje şi restabilirea regimului de navigaţie liberă aşa cum era anterior conflictului”, a precizat Oana Ţoiu.

Șefa diplomației române a menţionat că, în coordonare cu partenerii internaţionali, România va continua să îndemne la dezescaladare şi dialog.

„Ştim cu toţii că nu sunt probleme care pot fi rezolvate direct de aici, dar putem contribui şi noi, la nivel diplomatic, la soluţii, împreună cu partenerii europeni, în coaliţia iniţiată de UK pentru eliberarea Strâmtorii Ormuz din care facem parte, la ONU şi în Consiliul Guvernatorilor al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, unde România a primit susţinerea celorlalte ţări pentru rolul de viceguvernator”, a subliniat Țoiu.

De asemenea, cei doi miniştri au agreat să continue, într-o întâlnire viitoare, dialogul pentru dezvoltarea cooperării bilaterale, în special creşterea schimburilor comerciale, care acum sunt de aproximativ 150 de milioane de dolari.

„Semnarea în martie, în acest an, a memorandumului de înţelegere pentru colaborarea între Portul Constanţa şi Portul Karachi este un pas concret care semnalează prioritatea comună a ţărilor noastre pentru rute comerciale maritime care să contribuie la creşterea economiilor noastre”, a punctat ministrul Oana Ţoiu. 

Mai mult, într-o postare pe X, șefa diplomației române a precizat: „Am exprimat disponibilitatea României de a sprijini eforturile de mediere și de dezescaladare a conflictului și de a continua coordonarea cu partenerii regionali și internaționali”.

De cealaltă parte, Ministerul Afacerilor Externe din Pakistan a subliniat că Mohammad Ishaq Dar „a primit astăzi un apel telefonic din partea ministrului român al Afacerilor Externe, Oana-Silvia Țoiu.

Ministrul de externe Toiu a apreciat rolul Pakistanului în facilitarea discuțiilor de la Islamabad. Ambii lideri au salutat dinamica pozitivă a relațiilor dintre Pakistan și România și și-au reafirmat angajamentul de a consolida și mai mult cooperarea. 

De asemenea, aceștia au schimbat opinii cu privire la problemele regionale și globale, fiind de acord asupra importanței dialogului continuu și a diplomației pentru soluționarea pașnică a conflictelor”.

Citește și: 

Negocierile SUA-Iran ar putea fi reluate în 48 de ore, afirmă Trump. Unde vor avea loc discuțiile pentru pacea în Orientul Mijlociu

Oana Țoiu, discuții cu viitorul ministru de Externe din Ungaria despre o nouă abordare a politicii maghiare

Editor : A.M.G.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.