Nicuşor Dan lansează o consultare largă cu privire la locul, rolul şi priorităţile României în Uniunea Europeană

0
3
nicusor-dan-lanseaza-o-consultare-larga-cu-privire-la-locul,-rolul-si-prioritatile-romaniei-in-uniunea-europeana
Nicuşor Dan lansează o consultare largă cu privire la locul, rolul şi priorităţile României în Uniunea Europeană

Preşedintele României Nicuşor Dan lansează Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni”, urmând să fie organizate dezbateri pe mai multe teme, cu participarea unor specialişti, lideri politici, europarlamentari, reprezentanţi ai societăţii civile, ai organizaţiilor non-guvernamentale şi ai mediului academic, oameni de afaceri, reprezentanţi ai cultelor religioase din România şi studenţi.

Scopul este de a determina locul, rolul şi priorităţile României în Uniunea Europeană. Evenimentul se va încheia pe 9 mai, de Ziua Europei, cu o manifestare la care va participa preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola.

„Administraţia Prezidenţială va organiza, în perioada 5-9 mai 2026, la iniţiativa Preşedintelui României, Nicuşor Dan, o serie de evenimente în cadrul proiectului «Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni». Obiectivul principal al acestui demers este încurajarea unor dezbateri structurate şi argumentate pe tematici de interes naţional în context european, cu privire la locul, rolul şi priorităţile României în Uniunea Europeană”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Potrivit instituţiei citate, se vor desfăşura mai multe dezbateri, prelegeri şi conferinţe grupate pe teme sociale, politice, diplomatice, economice, juridice, educaţionale şi de cercetare, culturale şi de spiritualitate, precum şi pe impactul inteligenţei artificiale şi al tehnologiilor digitale asupra funcţionării instituţiilor.

„La aceste reuniuni vor lua parte specialişti, lideri politici, europarlamentari, reprezentanţi ai societăţii civile, ai organizaţiilor non-guvernamentale şi ai mediului academic, oameni de afaceri, reprezentanţi ai cultelor religioase din România şi studenţi”, potrivit sursei citate.

Potrivit oficialilor Preşedinţiei, preşedintele României, Nicuşor Dan, va fi prezent la dezbateri, participând la dialogul cu invitaţii.

„Scopul este acela de a identifica cele mai bune abordări care să permită României să devină mai puternică în interiorul Uniunii Europene şi care să ofere ţării noastre un rol pregnant în redefinirea Uniunii ca actor global de securitate, stabilitate şi prosperitate”, a mai anunțat Administraţia Prezidenţială.

Editor : Ș.R.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.