Mesajul lui Nicușor Dan despre o Europă „mai unită”. Ce au discutat președintele și Angela Merkel la Cotroceni

0
1
mesajul-lui-nicusor-dan-despre-o-europa-„mai-unita”.-ce-au-discutat-presedintele-si-angela-merkel-la-cotroceni
Mesajul lui Nicușor Dan despre o Europă „mai unită”. Ce au discutat președintele și Angela Merkel la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan a anunțat, marți, că a primit-o la Palatul Cotroceni pe fosta cancelară federală a Germaniei, Angela Merkel, cu care a discutat despre situația politică și de securitate internațională, dar și despre consolidarea Uniunii Europene și a apărării europene.

Nicușor Dan a relatat, într-un mesaj publicat pe rețeaua X, că întâlnirea cu Angela Merkel a fost una „foarte fructuoasă”, subliniind experiența politică a fostei cancelare germane.

„Am avut deosebita plăcere să o primesc astăzi la Palatul Cotroceni pe fosta cancelară federală germană, dr. Angela Merkel. Am purtat o discuție foarte fructuoasă despre contextul politic și de securitate la nivel mondial”, a transmis președintele României.

Nicușor Dan a spus că a fost interesat să afle opiniile fostei șefe a guvernului german, bazate pe experiența sa politică.

„A fost foarte interesant să ascult opiniile dnei Merkel, bazate pe vasta sa experiență politică”, a adăugat președintele.

România și Germania, pentru o Uniune Europeană mai unită

Potrivit lui Nicușor Dan, discuțiile s-au concentrat și asupra rolului pe care o Uniune Europeană mai unită îl poate avea în politica internațională.

„Ne-am concentrat asupra rolului constructiv pe care o Uniune Europeană mai unită îl poate juca în afacerile internaționale”, a precizat acesta.

Președintele a mai spus că România și Germania pot colabora pentru consolidarea coeziunii europene și pentru întărirea capacității de apărare a Europei.

„Am discutat, de asemenea, asupra măsurilor pe care România și Germania le pot lua împreună pentru a promova o mai mare coeziune europeană și o poziție mai fermă în domeniul apărării, cu asumarea unei responsabilități sporite de către europeni în cadrul NATO”, a transmis Nicușor Dan.

Editor : Ana Petrescu

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.