
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, o Hotărâre de Guvern pentru desemnarea listei operatorilor economici de interes strategic din domeniul de activitate al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului. Aceştia sunt Liberty Galaţi, Liberty Tubular, Romaero SA şi Damen Shipyards Mangalia, iar purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a explicat că decizia va permite ca angajaţii să-şi primească salariile restante.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă după ședința extraordinară, adoptatea unei HG privind aprobarea listei operatorilor economici de interes strategic din domeniul de activitate al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului: Liberty Galaţi, Liberty Tubular, Romaero SA şi Damen Shipyard Mangalia.
„În virtutea acestei Hotărâri de Guvern, Fondul de garantare va putea să plătească drepturile salariale pentru angajaţii acestor societăţi comerciale de interes strategic, doi dintre ei aflaţi în concordat preventiv, doi dintre ei aflaţi în insolvenţă. E foarte bine că oamenii îşi vor primi banii până de Paşti”, a anunţat Dogioiu.
Aceasta a explicat că valoarea drepturilor salariare care vor fi achitate de Fondul de garantare este de 257,7 milioane de lei, care se încadrează în bugetul aprobat de ANOFM pentru această categorie de cheltuieli.
„Pentru operatorii de interes strategic în concordat preventiv, adică Liberty Galaţi şi Liberty Tubular, suma este de 168 de milioane pentru un număr de 2.949 de beneficiari, pe o perioadă de maximum 6 luni. Pentru operatorii de interes strategic aflaţi în insolvenţă, ne referim aici la ceilalţi, Romaero şi Damen, suma alocată este de 89,7 milioane de lei pentru un număr de 1.017 beneficiari de la Damen, respectiv 526 de beneficiari de Romaero, pe o perioadă de 7 luni”, a precizat Dogioiu.
Editor : A.C.

