Lavrov: Rusia nu mai are încredere în disponibilitatea Occidentului de a negocia situația din Ucraina

0
1
lavrov:-rusia-nu-mai-are-incredere-in-disponibilitatea-occidentului-de-a-negocia-situatia-din-ucraina
Lavrov: Rusia nu mai are încredere în disponibilitatea Occidentului de a negocia situația din Ucraina

Rusia nu mai are încredere în disponibilitatea Occidentului de a ajunge la o soluţie negociată privind Ucraina, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-o conferinţă de presă susţinută la Maputo, după discuţiile cu omologul său din Mozambic, Maria Manuela dos Santos Lucas.

„Occidentul continuă să lanseze apeluri ipocrite pentru o soluţie negociată. Soluţii negociate au fost convenite încă din 2014, 2015 şi 2019”, a spus ministrul rus. „În toate aceste cazuri, garanţiile oferite de Occident au fost anulate chiar de Occident. Toate s-au dovedit a fi minciuni sfruntate”, a spus şeful diplomaţiei ruse, potrivit agenției de stat TASS, citată de News.ro.

„De asemenea, în 2022 a existat o soluţie negociată între Rusia şi Ucraina, însă Occidentul a subminat-o în mod deschis şi public. Nu mai avem încredere în disponibilitatea declarată a Occidentului de a găsi o soluţie negociată; această rezervă de bună-credinţă şi speranţă s-a epuizat complet”, a adăugat Lavrov.

Rusia a mulţumit Mozambicului pentru înţelegerea „cauzelor profunde” ale conflictului din Ucraina şi pentru poziţia sa „echilibrată, justificată şi responsabilă” pe această temă în cadrul ONU, pe care ţara africană a demonstrat-o „refuzând să susţină planurile Occidentului de a face ca întreaga agendă să graviteze în jurul Ucrainei”.

Editor : M.B.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.