
Şefa diplomaţiei UE Kaja Kallas a declarat, joi, că este de acord cu premierul italian Giorgia Meloni că UE nu trebuie să vorbească pe voci diferite în ceea ce priveşte negocierile de pace din Ucraina, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
„Ar trebui să rămânem uniţi în a spune clar că aceste lucruri pe care Rusia le vrea necesită şi o decizie europeană. Dacă suntem uniţi în a trimite acest mesaj, atunci vom fi şi noi luaţi în considerare”, a declarat ea la Lisabona, unde s-a întâlnit cu ministrul portughez de Externe, Paulo Rangel.
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a afirmat, într-o scrisoare trimisă joi preşedintelui Consiliului Uniunii Europene, Antonio Costa, că UE riscă să devină irelevantă în orice negocieri de pace cu privire la Ucraina dacă nu pune capăt iniţiativelor diplomatice concurente şi nu cade de acord asupra unui unic reprezentant mandatat să vorbească în numele blocului, transmite Reuters.
În scrisoare, Meloni afirmă că proliferarea diverselor formate de negociere loveşte în credibilitatea Europei şi creează impresia că aceasta acţionează „haotic”.
Meloni precizează că nu urmăreşte să obţină un loc la masa negocierilor pentru sine sau pentru Italia, dar afirmă că Roma nu va accepta angajamente negociate în absenţa unui mandat din partea UE.
De asemenea, şefa guvernului italian le cere liderilor UE să decidă cine ar trebui să reprezinte blocul comunitar în negocieri şi ce mandat ar trebui să primească persoana respectivă.
În scrisoare, Meloni solicită ca subiectul să fie discutat în cadrul unei reuniuni informale a Consiliului European ce va avea loc săptămâna viitoare la Dublin, urmând ca o decizie oficială să fie adoptată la summitul din decembrie, după o coordonare prealabilă cu Marea Britanie, Norvegia şi alţi parteneri europeni.
Editor : C.L.B.

