Companiile care au aplicat pentru un credit prin programul SME Eco-Tech au fost selectate. Anunțul ministrului Economiei

0
4
companiile-care-au-aplicat-pentru-un-credit-prin-programul-sme-eco-tech-au-fost-selectate.-anuntul-ministrului-economiei
Companiile care au aplicat pentru un credit prin programul SME Eco-Tech au fost selectate. Anunțul ministrului Economiei

Irineu Darău, ministrul Economiei, anunță că prima etapă, cea a selecției dosarelor celor care au aplicat la un credit prin programul SME Eco-Tech, s-a încheiat, iar notificările urmează să ajungă la aplicanți.

„Sunt bucuros să anunț că avem primul rezultat concret al Programului SME Eco-Tech. Companiile admise de principiu la finanțare tocmai au început să primească notificări de acceptare prin intermediul platformei de înscriere”, a transmis ministrul interimar al Economiei.

Cei care au fost selectați vor avea un termen de cinci zile pentru a se prezenta la instituția de credit pentru care au optat.

Locurile în program nu s-au epuizat. Invitația ministrului

Microîntreprinderile sunt acum așteptate să se înscrie și ele în program. Ministrul a anunțat că a eliminat limita privind cifra de afaceri a companiei care aplică. Astfel, plafonul de 2 milioane de lei cifră de afaceri a fost eliminat.

„O microîntreprindere nu ar trebui să fie lăsată în urmă doar pentru că este mică. Am discutat cu partenerii elvețieni și am flexibilizat condițiile programului, astfel încât mai multe companii să poată avea acces la finanțare”, a mai precizat Irineu Darău.

Ce se poate finanța prin creditul SME Eco-Tech:

  • modernizarea liniilor de producție;
  • automatizarea și digitalizarea proceselor;
  • eficiența energetică;
  • tehnologii verzi și soluții de reciclare;
  • echipamente și tehnologii care cresc competitivitatea companiilor românești.

Înscrierile pentru programul Guvernului rămân deschise până pe 24 septembrie și, conform anunțului, încă mai sunt locuri disponibile. Bugetul alocat acestui demers este de 288 de milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.