CM 2026. Gesturi neașteptate față de naționala Iranului la sosirea în Mexic

0
2
cm-2026.-gesturi-neasteptate-fata-de-nationala-iranului-la-sosirea-in-mexic
CM 2026. Gesturi neașteptate față de naționala Iranului la sosirea în Mexic

Selecţionata Iranului a primit manifestări de susţinere din partea fanilor mexicani în timpul şederii sale la Tijuana, oraşul ales ca bază de cantonament şi antrenamente pe durata Cupei Mondiale 2026, scrie Digi Sport.

Manifestările de simpatie, ca urmare a obstacolelor logistice impuse de Statele Unite, au avut loc în ciuda restricţiilor impuse echipelor participante, ca parte a protocoalelor de securitate şi organizare ale turneului.

Mişcările jucătorilor sunt limitate, iar aceştia părăsesc hotelul doar pentru a participa la sesiuni de antrenament cu porţile închise.

De la sosirea echipei în oraşul de graniţă, duminică, zeci de oameni s-au adunat în apropierea hotelului unde este cazată delegaţia iraniană, sperând să obţină autografe, fotografii şi să-i vadă îndeaproape pe jucători.

„Vreau să mulţumesc guvernului mexican şi oamenilor buni din Tijuana. De asemenea, le mulţumesc lui Gianni Infantino şi celorlalţi oficiali FIFA. Poate că fără eforturile lor nu am fi aici astăzi”, a declarat selecţionerul Iranului, Amir Ghalenoei, într-un interviu acordat FIFA TV, singura sa declaraţie de la sosirea în Mexic.

Editor : B.P.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.