
Circulația feroviară a fost oprită temporar, sâmbătă, pe ambele fire ale Magistralei 300, între Crivina și Brazi, după ce un tren a surprins două persoane în zona căii ferate. Un bărbat de 73 de ani a fost accidentat mortal, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
ACTUALIZARE 18:06 Un bărbat de 73 de ani a fost accidentat mortal, sâmbătă, în zona stației de cale ferată Brazi, de un tren care circula pe ruta București Nord – Bacău, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova, potrivit Agerpres.
Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că victima este un bărbat de 73 de ani, din județul Prahova, care prezenta leziuni incompatibile cu viața.
Mecanicul locomotivei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova pentru efectuarea necropsiei.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Știrea inițială
Incidentul s-a produs pe firul I, iar traficul feroviar a fost suspendat pe ambele fire începând cu ora 15:34, pentru a permite intervenția autorităților și desfășurarea operațiunilor necesare la fața locului.
Conform CFR SA, circulația trenurilor pe relația Crivina – Brazi va rămâne temporar întreruptă până la finalizarea intervențiilor și îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru reluarea traficului feroviar.
Reprezentanții companiei reamintesc că traversarea căii ferate este permisă exclusiv prin locurile special amenajate, cu respectarea semnalizării și a regulilor de siguranță. Trenurile nu pot fi oprite imediat, iar accesul neautorizat în zona infrastructurii feroviare poate avea consecințe grave.
„Vor fi comunicate public informațiile relevante privind evoluția situației și reluarea circulației feroviare”, a transmis CFR SA.
Editor : Ana Petrescu

