Angajațiii din Finanțe, protest în fața Ministerului. Joi, mii de angajați vor opri lucrul în toată țara, din cauza legii salarizării

0
2
angajatiii-din-finante,-protest-in-fata-ministerului.-joi,-mii-de-angajati-vor-opri-lucrul-in-toata-tara,-din-cauza-legii-salarizarii
Angajațiii din Finanțe, protest în fața Ministerului. Joi, mii de angajați vor opri lucrul în toată țara, din cauza legii salarizării

Pe lângă sindicaliștii SANITAS, și angajații din Finanțe protestează astăzi, 3 iunie, în fața Ministerului, nemulțumiți fiind de legea salarizării. Lucrătorii cer o grilă separată de salarizare, un venit corespunzător și adoptarea unui statut specific funcționarilor publici.

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea” protestează miercuri în faţa Ministerului de Finanţe împotriva noii legi a salarizării, pe care o consideră nefavorabilă angajaţilor din sistem, în condiţiile în care aceasta ar urma să reducă salariile prin modificarea coeficienţilor de ierarhizare şi a bazei de raportare, a declarat pentru Agerpres preşedintele organizaţiei, Dorin Modure.

Angajații susțin faptul că, în urma noii legi a salarizării, veniturile lor ar urma să scadă cu sume între 2.000 sau 4.000 lei. Astfel, aceștia au luat decizia ca joi, între ora 8:00 și ora 16:00, 18.000 de persoane să oprească lucrul, ceea ce reprezintă aproximativ 80% din totalul angajaților ai Fiscului.

Acest lucru ar putea duce la un blocaj al sistemului economic. În cazul în care problema nu va fi rezolvată, sindicaliștii susțin că șirul de proteste va continua, iar o grevă generală nu este exclusă.

„Noua lege a salarizării ne scade salariile. Sunt două elemente în această lege care duc la diminuare. Coeficientul de ierarhizare coboară în cazul nostru de la 2,7 la 2,35. Baza de raportare era până acum salariul minim, care este 4.325 lei, iar în noua lege este 4.100 lei. Marii majorităţi li se reduce salariul cu 1.900 – 2.000 de lei. Ei au declarat că, în cazul în care rezultă un salariu mai mic, se va acorda o compensaţie individuală, dar acea compensaţie este în ceaţă. Nu este foarte clar cât timp se acordă. Ei spun că până în 2031, dar nu avem nicio garanţie”, a subliniat Dorin Modure.

Conform liderului sindical, actuala formulă propusă de autorităţi este dificil de justificat, în condiţiile în care reducerea salariilor ar fi compensată printr-un mecanism temporar.

„Ori noi spunem: dacă ei nu vor să ne scadă salariile, de ce nu ne lasă actualele salarii? Scade coeficientul, scade baza de raportare şi ne dă o compensaţie. Nu e logic”, a adăugat acesta.

Dorin Modure a precizat că angajaţii din administraţia fiscală au suferit deja o diminuare a veniturilor de aproximativ 20% anul trecut.

„Noi, de la 8.700 lei net, cât avea un consilier cu vechime maximă, acum ajungem la sub 7.000 de lei. E mult prea mult. Trebuia să avem astăzi nişte negocieri la Ministerul Muncii pe sectorul administraţie. S-au amânat pe mâine. Deja s-au amânat de două ori. Sperăm să aibă loc mâine dimineaţă şi să lămurim aceste aspecte. Principiul de bază este că, în noua lege, coeficienţii sunt mai mici, iar baza la care se raportează este şi ea mai mică. Nu înţelegem de ce trebuie să facem chestia asta”, a precizat liderul sindical.

Potrivit acestuia, la acţiunea de protest sunt aşteptaţi să participe câteva sute de sindicalişti. Protestul are loc în faţa Ministerului Finanţelor, între orele 11:00 – 13:00. 

Tot astăzi, 3 iunie, are loc în București și un protest al sindicaliștilor SANITAS, care resping „categoric” proiectul noii legi a salarizării, pe care o consideră „inechitabilă, incompletă şi profund defavorabilă angajaţilor din sistemele publice de sănătate şi asistenţă socială”. 

Mii de angajați din Sănătate se adună în Piața Victoriei din Capitală. Aceștia spun că vor merge ulterior într-un marș spre Parlament și vor să ceară guvernanților o modificare pe acest proiect.

Citește și:

Angajații de la stat care gestionează fondurile europene amenință cu greva generală, în urma tăierii veniturilor prin legea salarizării

Angajații din sistemul fiscal continuă protestele față de noua lege a salarizării. Care sunt nemulțumirile

Editor : A.M.G.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.