Există puține nume în istoria auto care să provoace atâta nostalgie și, simultan, atâta tristețe precum Mitsubishi. Pentru orice pasionat care a crescut în anii ’90 sau 2000, „Trei Diamante” însemna un singur lucru: performanță brută, tehnologie de avangardă și o aroganță mecanică ce punea la respect giganți precum Toyota sau Subaru. Astăzi, acea flacără pare să fi fost stinsă și înlocuită cu un neon de showroom francez.
Epoca de Aur: Când Lumea era la Picioarele lor
În anii ’90, Mitsubishi nu construia doar mașini, ci sculpta legende. Lancer Evolution nu era doar un sedan, ci o armă de precizie care a câștigat patru titluri consecutive în WRC cu Tommi Mäkinen. În paralel, Pajero devenea regele absolut al deșertului la Raliul Dakar, demonstrând o fiabilitate pe care mulți o credeau imposibilă.
Tehnologia lor era cu zece ani înaintea timpului: tracțiune integrală inteligentă (S-AWC), motoare turbo indestructibile și suspensii care ignorau legile fizicii. Mitsubishi era brandul celor care iubeau condusul, nu doar deplasarea.
Experimente ratate și criza de identitate
Decăderea nu s-a produs peste noapte, ci printr-o serie de decizii manageriale care au prioritizat volumele în detrimentul spiritului. În încercarea de a deveni „mainstream”, Mitsubishi a început să lanseze modele care nu spuneau nimic.
Un exemplu perfect este Space Star. Născut dintr-un experiment care se dorea a fi o mașină de clasă mică, practică și economică, Space Star a sfârșit prin a fi o mașină anostă, lipsită de orice urmă de „sânge albastru” Mitsubishi. A fost momentul în care marca a încetat să mai inoveze și a început să supraviețuiască. Crizele financiare și scandalul consumului de combustibil masluit din Japonia au fost ultimele cuie în sicriul independenței lor.
Prezentul: Umilința de tip „Rebadge”
Intrarea în Alianța Renault-Nissan trebuia să fie o salvare. Din punct de vedere financiar, probabil este. Din punct de vedere moral, însă, este o tragedie.
Astăzi, dacă intri într-un showroom Mitsubishi din Europa, vei găsi noul ASX și noul Colt. Problema? Sunt, fără nicio exagerare, un Renault Captur și un Renault Clio cu o siglă diferită lipită pe grila frontală. Nu există inginerie japoneză, nu există ADN-ul lor de tracțiune integrală, nu există nimic din spiritul „Evo”. Este „badge engineering” în cea mai pură și cinică formă a sa.
Perspective: Unde s-a greșit și ce urmează?
Dincolo de nostalgia noastră, realitatea pieței este dură. Iată câteva perspective asupra situației:
- Perspectiva Economică: Mitsubishi nu mai avea resursele necesare pentru a dezvolta singură platforme noi care să respecte normele dure de emisii din Europa. Rebagding-ul Renault este singura metodă prin care brandul poate rămâne prezent pe continent fără a cheltui miliarde pe R&D.
- Perspectiva Fanului: Pentru puriști, Mitsubishi este un brand „mort” care poartă pielea altui animal. Lipsa unui succesor real pentru Lancer Evo sau a unui Pajero modern a împins fanii către Toyota (GR Yaris/Corolla) sau Subaru.
- Perspectiva Viitorului: Există totuși o speranță. Strategia actuală de a vinde „clone” Renault în Europa ar putea fi doar o metodă de a strânge capital pentru a se concentra pe ceea ce știu ei mai bine în Asia și America: SUV-uri robuste și sisteme PHEV (unde Outlander rămâne, surprinzător, un produs propriu de succes).
Concluzie
Mitsubishi a trecut de la a dicta regulile în raliurile mondiale la a copia temele colegului de bancă francez. Deși Outlander PHEV rămâne un pilon solid al tehnologiei lor proprii, restul gamei europene este un omagiu adus pragmatismului corporatist.
Pentru cei care își amintesc de sunetul unui 4G63 turbo la limită, imaginea unui Clio deghizat în Mitsubishi este greu de digerat. Din păcate, în industria auto de azi, supraviețuirea nu se mai câștigă cu trofee de raliu, ci cu reduceri de costuri prin platforme comune.