Congres în USR: partidul își alege cei 24 de membri ai Consiliului Național. Ce rol are forul de conducere

0
4
congres-in-usr:-partidul-isi-alege-cei-24-de-membri-ai-consiliului-national.-ce-rol-are-forul-de-conducere
Congres în USR: partidul își alege cei 24 de membri ai Consiliului Național. Ce rol are forul de conducere

USR organizează sâmbătă, la Timișoara, un congres pentru alegerea celor 24 de membri ai Consiliului Național, forul colectiv de conducere. Această competiție nu amenință poziția de lider a lui Dominic Fritz, care a fost ales președinte în vara anului 2025 pentru un mandat de patru ani. Însă majoritatea în Consiliul Național reprezintă susținerea necesară pentru a lua decizii în partid. 

La congresul USR vor candida trei liste cu echipe a câte 29 de membri fiecare, precum și 4 independenți. 

Potrivit surselor din partid, una dintre echipe îi va include pe Diana Buzoianu, fost ministru al Mediului, Irineu Darău, fost ministru al Economiei, Oana Țoiu, fost ministru de Externe și Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății. Aceștia ar fi pe una dintre listele cu șanse mari să fie alese. 

Cealaltă echipă cu susținere puternică îi include pe Radu Miruță, fost ministru al Apărării, Dan Barna, europarlamentar, Ionuț Moșteanu, fost ministru al Apărării, Radu Mihaiu, fost primar al Sectorului 2, Stelian Ion, fost ministru al Justiției și Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii. 

O a treia echipă îi include pe Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, primar al Bacăului și Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1, printre alții, conform surselor. 

Discursurile în congres vor începe sâmbătă de la ora 11:00, urmate de prezentarea echipelor și votul propriu-zis. 

Primele rezultate parțiale ale votării ar putea fi disponibile începând cu ora 18:30. 

Duminică de la ora 11:00 este programată prima conferință de presă cu noul for de conducere. 

Editor : A.C.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.