Mai întâi a fost e-mailul, apoi apelul video. Acum, oamenii de știință speră să deschidă un nou capitol în comunicarea digitală, prin transmiterea de mirosuri prin internet, scrie The Times.
Invenția lor, numită Scentronic, este descrisă într-un studiu ca o „interfață olfactivă pentru partajarea și transmiterea mirosurilor la distanță”.
Mai simplu spus, un „nas” robotic identifică un miros într-un anumit loc. Informațiile despre aromă sunt convertite în date digitale și trimise prin internet, similar unei fotografii atașate unui e-mail. Un alt dispozitiv recreează apoi mirosul, potențial la mii de kilometri distanță.
Cercetătorii își imaginează un viitor în care oamenii ar putea mirosi un parfum înainte de a-l cumpăra online sau ar putea adulmeca bucatele de la cina unui prieten de pe alt continent.
Deocamdată însă, repertoriul sistemului prototip este limitat. Acesta poate recunoaște și recrea cinci arome: cafea, prăjitură, portocale, bere și vin roșu.
Potrivit lui Chunyu Yang, cercetător doctorand la Universitatea de Stat din Ohio și autor principal al studiului, scopul a fost de a umple un gol pe piață.
„O mare parte a cercetărilor din acest domeniu se concentrează pe văz, auz și simț tactil, în timp ce mirosul a primit relativ mai puțină atenție”, a spus Yang. „Am vrut să explorăm cum să aducem această dimensiune senzorială lipsă în comunicarea digitală.”
Procesul începe cu un nas electronic echipat cu șase senzori. Aceștia detectează compuși organici volatili — molecule responsabile pentru mirosurile care se emană în aer din alimente, băuturi, parfumuri și alte substanțe.
Fiecare senzor reacționează ușor diferit la substanțele chimice pe care le detectează. Asta produce un model distinct de semnale electrice, care sunt apoi convertite în date digitale.
Prin expunerea nasului la un set de mirosuri, cercetătorii au reușit să antreneze un sistem de inteligență artificială să recunoască ce model aparținea fiecărui parfum.
Odată ce computerul identifică un miros, acesta trimite rezultatul prin internet către un alt dispozitiv. Acesta conține mici recipiente cu lichid parfumat și discuri minuscule alimentate electric, care pot vibra de peste 100.000 de ori pe secundă.
Vibrațiile forțează lichidul să treacă prin orificii microscopice, producând o ceață fină și eliberând mirosul corespunzător. Intensitatea mirosului poate fi ajustată prin schimbarea modului în care discurile vibrează.
Cercetătorii nu vor să supraestimeze prototipul sistemului lor. Niciun miros real nu se transmite pe internet; dispozitivul receptor folosește propria sursă de parfumuri pentru a crea o aproximare a originalului.
Deși poate reproduce aroma unei cafele, de exemplu, nu va replica tipul anume de cafea pe care nasul robotic l-a adulmecat. Tehnologia nu poate crea niciun miros la cerere.
Acestea fiind spuse, în teste, nasul electronic a identificat cele cinci categorii de mirosuri pe care fusese antrenat să le recunoască cu o precizie de cel puțin 96%. Când 14 voluntari au încercat să identifice aromele produse artificial, au avut dreptate în aproximativ 73% din cazuri. Constatările, publicate în revista Science Advances, sunt concepute ca o demonstrație a conceptului.
Ambiția nu este complet nouă. În anii 1960, cinematografele au experimentat cu Smell-O-Vision, injectând parfumuri în săli pentru a acompania acțiunea de pe ecran.
Decenii mai târziu, o companie americană numită DigiScents a dezvoltat un accesoriu pentru computer numit iSmell, destinat lansării de parfumuri legate de site-uri web și e-mailuri. Compania s-a închis în 2001 înainte ca produsul să ajungă la consumatori.
Editor : Ș.R.