Regula celor 10.000 de pași pe zi: Cât de justificat este cel mai popular obiectiv pentru sănătate. Explicațiile specialiștilor

0
4
regula-celor-10000-de-pasi-pe-zi:-cat-de-justificat-este-cel-mai-popular-obiectiv-pentru-sanatate.-explicatiile-specialistilor
Regula celor 10.000 de pași pe zi: Cât de justificat este cel mai popular obiectiv pentru sănătate. Explicațiile specialiștilor

Tot mai multe persoane își propun să atingă pragul de 10.000 de pași pe zi, considerându-l un indicator al unui stil de viață sănătos. Deși această recomandare încurajează mișcarea zilnică, numărul optim de pași diferă în funcție de stilul de viață, starea de sănătate și obiectivele fiecărei persoane. Într-un interviu acordat Digi24.ro, nutriționistul Andrei Panaite explică de câți pași avem nevoie pentru a ne menține sănătoși, cât de important este ritmul mersului și în ce situații acesta trebuie completat cu alte forme de activitate fizică.

Numărul de pași necesar diferă în funcție de obiectiv: menținerea sănătății, scăderea în greutate sau dezvoltarea masei musculare presupun niveluri diferite de activitate fizică și, în unele cazuri, asocierea cu antrenamente de forță.

De ce este mersul pe jos una dintre cele mai eficiente forme de mișcare

„Mersul pe jos este una dintre cele mai accesibile și eficiente forme de activitate fizică, deși beneficiile sale sunt adesea subestimate. Este recomandat în special persoanelor care își doresc să slăbească sau să adopte un stil de viață mai activ, dar care, din cauza programului încărcat, nu reușesc să ajungă în mod constant la sală. Unul dintre marile sale avantaje este că poate fi integrat cu ușurință în activitățile de zi cu zi, indiferent de oră sau de condițiile meteo. În plus, nu presupune costuri, echipamente speciale ori un spațiu dedicat, ceea ce îl transformă într-o formă de mișcare aflată la îndemâna oricui.

10.000 de pași pe zi: Mit sau recomandare reală pentru sănătate?

Din punct de vedere medical, atingerea unui obiectiv de aproximativ 10.000 de pași pe zi poate aduce beneficii importante pentru sănătate. Totuși, această valoare nu trebuie privită ca o regulă obligatorie, ci ca un reper orientativ. Este normal ca nivelul de activitate să varieze de la o zi la alta. Putem parcurge 8.000 de pași într-o zi și 12.000 în alta, în funcție de program și de activitățile pe care le avem. Important este să ne menținem activi pe termen lung, nu să urmărim rigid o anumită cifră.

Starea de sănătate nu poate fi evaluată exclusiv în funcție de numărul de pași parcurși zilnic, deoarece este influențată de un ansamblu de factori, printre care condiția fizică, echilibrul psihic, calitatea somnului, alimentația și nivelul general de activitate. Cu toate acestea, un obiectiv orientativ de 10.000-12.000 de pași pe zi poate contribui la menținerea unui stil de viață activ, în special în cazul persoanelor care au un nivel obișnuit de mișcare. Acest prag trebuie privit ca un reper general, nu ca o regulă care trebuie respectată cu strictețe.

La polul opus, un nivel de aproximativ 3.000-5.000 de pași pe zi, întâlnit frecvent în rândul persoanelor care desfășoară activități preponderent sedentare, indică un grad redus de mișcare. Menținerea acestui ritm pe termen lung poate crește riscul apariției unor probleme de sănătate asociate sedentarismului.”, a explicat Andrei Panaite

Se schimbă numărul de pași dacă vrem să slăbim?

„În procesul de slăbire, mersul pe jos poate avea un rol important, însă, de unul singur, nu este suficient pentru a obține rezultate semnificative. În lipsa unor schimbări în alimentație, creșterea numărului de pași efectuați zilnic are un impact limitat asupra scăderii în greutate.

Există persoane care reușesc să slăbească doar prin reducerea aportului caloric și ajustarea dietei, însă această strategie nu este considerată ideală pe termen lung dacă nu este însoțită de activitate fizică. Potrivit observațiilor din practica medicală, inclusiv pe baza analizelor de compoziție corporală realizate prin bioimpedanță, cele mai bune rezultate în reducerea masei adipoase și îmbunătățirea compoziției corporale sunt obținute prin combinarea unei alimentații echilibrate cu mișcarea regulată.

În acest context, pentru persoanele care își propun să slăbească, un obiectiv de aproximativ 12.000-13.000 de pași pe zi poate reprezenta un reper eficient, care trebuie adaptat în funcție de stilul de viață și de nivelul general de activitate.”, a mai explicat specialistul în nutriție

Beneficiile mersului pe jos

„Mersul pe jos aduce numeroase beneficii pentru sănătate și, practicat în mod regulat, poate contribui atât la îmbunătățirea condiției fizice, cât și la prevenirea unor afecțiuni cronice. Această formă de mișcare ajută la reducerea țesutului adipos, inclusiv a grăsimii abdominale, și susține menținerea unei greutăți corporale sănătoase.

Efectele sale depășesc însă componenta estetică. Activitatea fizică desfășurată constant sprijină sănătatea cardiovasculară, îmbunătățește circulația sângelui și contribuie la reducerea riscului de boli de inimă. În același timp, mersul pe jos favorizează echilibrul metabolic și poate reduce riscul apariției unor afecțiuni frecvente, precum diabetul zaharat, rezistența la insulină și obezitatea.

Un alt avantaj important este că această activitate combate efectele sedentarismului și susține menținerea unei stări generale de bine, putând fi integrată cu ușurință în rutina zilnică, fără echipamente speciale sau eforturi deosebite.

Cât de important este ritmul mersului pe jos

Nu doar numărul de pași contează, ci și ritmul în care sunt parcurși. Deși mersul lent este întotdeauna o opțiune mai sănătoasă decât sedentarismul, mersul alert oferă beneficii suplimentare pentru sănătatea inimii, stimulează metabolismul și poate contribui chiar la creșterea speranței de viață.

Pentru a identifica o intensitate potrivită, experții recomandă aplicarea „testului conversației”. Astfel, ritmul optim este acela în care respirația devine mai accelerată și mai profundă, însă persoana poate purta în continuare o conversație fără dificultăți majore.”, potrivit sursei Digi24.ro

Când nu mai este suficient doar mersul pe jos

„Deși mersul pe jos este una dintre cele mai accesibile și eficiente forme de activitate fizică, acesta nu răspunde tuturor obiectivelor legate de sănătate și condiția fizică. Persoanele care urmăresc creșterea masei musculare, dezvoltarea forței sau îmbunătățirea densității osoase au nevoie și de antrenamente de forță, precum exercițiile cu greutăți sau cele efectuate la sală, alături de o alimentație adaptată acestor obiective.

În schimb, pentru cei care își propun să își mențină starea generală de sănătate, să își păstreze masa musculară existentă și să își crească șansele unei vieți mai lungi și mai active, mersul alert poate fi suficient, cu condiția să fie practicat constant și integrat într-un stil de viață activ. Nu există o recomandare universal valabilă. Fiecare persoană are nevoi și obiective diferite, astfel că nivelul de activitate fizică trebuie adaptat în funcție de acestea.

În același timp, este important de reținut că mersul pe jos, de unul singur, nu poate susține o stare optimă de sănătate dacă nu este completat de alți factori esențiali, precum reducerea stresului, îmbunătățirea calității somnului și adoptarea unei alimentații echilibrate și sănătoase.”, a concluzionat nutriționistul Andrei Panaite

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.