„Zarurile au fost aruncate”. Bolojan, despre amenințările PSD cu ruperea coaliției: „Am spus că nu voi demisiona”

0
4
„zarurile-au-fost-aruncate”.-bolojan,-despre-amenintarile-psd-cu-ruperea-coalitiei:-„am-spus-ca-nu-voi-demisiona”
„Zarurile au fost aruncate”. Bolojan, despre amenințările PSD cu ruperea coaliției: „Am spus că nu voi demisiona”

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că „zarurile au fost aruncate” şi, luni, PSD va vota că nu va mai colabora cu prim-ministrul Ilie Bolojan. El spune că suntem faza unui început de criză, de care România nu are nevoie. El a repetat că nu își va da demisia dacă PSD îi retrage sprijinul.

„După declaraţiile care au fost făcute până acum, am putea spune că zarurile au fost aruncate şi că, luni, Partidul Social-Democrat va vota, într-o manieră sau alta, că nu va mai colabora cu premierul Bolojan”, a spus premierul Ilie Bolojan vineri, la Radio România Actualități, potrivit News.ro.

El a precizat că, „dacă analizăm ce s-a întâmplat în aceste ultime luni, constatăm o serie de critici venite din partea reprezentanţilor acestui partid, care încălcau în evident protocolul de guvernare care prevede că partidele nu trebuie să se atace între ele”.

„Maşinăria guvernamentală, când vede că este instabilitate, nu se mai mobilizează, nu mai lucrează cu o răspundere şi toată lumea se gândeşte cine vine, cine pleacă, cine va rămâne, dacă mai rămâne, pe post, aşa, mai departe”, a mai spus premierul.

Şeful Executivului a adăugat: „Evident, suntem, pe fondul acestor declaraţii, în faza unui început de criză, de care România nu are nevoie”.

„De ce nu are nevoie ţara noastră început de criză? Pentru că avem nişte probleme complicate, care vin în parte din realităţile noastre economice, din deficitele bugetare pe care le-am acumulat anii trecuţi şi pe care trebuie să le corectăm, pentru că altfel, indiferent ce guvern vine, plătind dobânzi tot mai mari spaţiile care le are pentru educaţie, pentru sănătate, vor fi tot mai mici. De asemenea, avem de absorbit banii europeni. În perioada imediat următoare, până la sfârşitul lunii august, trebuie să absorbim încă 8 miliarde de euro, pe de o parte să rezolvăm jaloanele, să trecem legi prin Parlament, ca să ne putem lua banii şi apoi să terminăm lucrările, ceea ce înseamnă că orice fel de perturbaţii şi de întârzieri va face ca România să intre în riscul de a pierde sume importante de bani, pe care veţi vedea că la finalul lunii august nu şi le va mai asuma nimeni”, a subliniat şeful Executivului.

Întrebat în cadrul aceleiași emisiuni ce va face dacă PSD își retrage sprijinul pentru el, Ilie Bolojan a spus că nu își va da demisia.

„Am spus că nu voi demisiona, pentru că România are nevoie să fie condusă. Am obligația față de țara noastră să asigur funcționarea guvernului”.

El a mai precizat însă că poate fi demis „dacă guvernul pierde o moțiune de cenzură”.

„Dacă aş şti că schimbarea unui om rezolvă problemele ţării…”

Ilie Bolojan a mai spus că, dacă ar şti că schimbarea unui om rezolvă problemele ţării, n-ar avea niciun fel de rezervă să plece mâine, dar ştie că nu se poate întâmpla asta.

„Partidul Social-Democrat şi-a dorit un PNL de tip obedient. Atunci când conducerea unui partid nu este decisă în partidul respectiv, când deciziile legate de conducere, într-un fel sau altul, nu se iau în birourile acelui partid, ci în birourile altui partid, înseamnă că există doar poziţia de partid anexă. S-au mai experimentat astfel de situaţii şi toţi cei care au ajuns în această situaţie n-au mai avut un viitor politic şi, cel puţin cât timp voi fi preşedintele PNL, acest partid va rămâne un partid relevant, care va susţine valorile de modernizare ale României”, a declarat Ilie Bolojan.

„Personal, dacă aş şti că schimbarea unui om rezolvă problemele ţării, n-aş avea niciun fel de rezervă să plec mâine. Dar ştiu că nu se poate întâmpla asta”, a mai spus el.

Potrivit lui Bolojan, „dacă ar veni un premier care vrea să-şi exercite această funcţie şi are autoritatea necesară, întrebarea este cât timp ar trebui din nou PSD ca să mai inventeze două luni, trei luni de zile ceva, ca să constate din nou că sunt probleme”.

„De ce? Pentru că indiferent cine ar fi premier în perioada următoare, v-am spus, rezervele din cămară sunt foarte reduse. Nu poţi să vii să creezi aşteptări populaţiei, pe care să nu le poţi după aceea onora”, a afirmat premierul Bolojan.

Editor : B.P.

Citește mai mult

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.